Mihai Nesu a fost imobilizat intr-un scaun cu rotile, in urma unui groaznic accident petrecut in urma cu 10 ani. Fostul fotbalist al Stelei se straduieste in fiecare zi centrul de recuperare si deja se vad rezultate.
Acum mananca singur si reuseste sa scrie. Nesu (38 de ani) incearca sa nu se mai gandeasca la accidentul suferit pe terenul de fotbal si spune ca si-a gasit o noua vocatie, prin intermediul credintei.
“Viata mea inainte de accident a fost ca viata majoritatii tinerilor. Aveam multe vise, imi doream sa castig multi bani si sa imi cumpar tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relatie. Stiam ca exista Dumnezeu, imi mai aduceam aminte din cand in cand de el. Dumnezeu m-a binecuvantat cu acest accident. Dumnezeu ma iubeste si are grija de mine si trebuie sa fiu si eu asa cum ma vrea el.
Copiii de la fundatie, pe care ii intalnesc zilnic, au suferinte fizice mult mai mari decat mine. Dar cred ca sufleteste ei sunt mai sanatosi decat noi toti. Bineinteles ca in primii ani mi se parea ca suferinta mea este cea mai mare si ca niciunui om nu i se poate intampla mai rau decat ce am patit eu.
Dar acum, in ultima perioada, marturisesc ca nu am de ce sa ma plang. Si vad in jurul meu oameni care sunt sanatosi, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiti din punct de vedere sufletesc.
Am un mare regret ca pana la 30 de ani nu m-a interesat deloc sa caut ce inseamna Dumnezeu si ce scop are viata noastra. Iar cei care citesc acest interviu as dori sa ma ia ca exemplu negativ pentru prima parte a vietii mele si sa vada ca in orice situatie, chiar si in situatii atat de rele ca a mea, Dumnezeu poate sa schimbe viata unui om in bine”, a declarat Mihai Nesu potrivit Fanatik.