Pe măsură ce anii trec, tenul, ochii şi buzele încep să se transforme, iar acelaşi stil de machiaj pe care îl foloseşti de ani de zile parcă nu îţi mai oferă rezultatele la care visai.
Pe măsură ce anii trec, tenul, ochii şi buzele încep să se transforme, iar acelaşi stil de machiaj pe care îl foloseşti de ani de zile parcă nu îţi mai oferă rezultatele la care visai.
De aceea este absolut necesar să-ţi adaptezi machiajul în funcţie de vârstă şi să foloseşti trucuri care să te ajute să arăţi cu ani buni mai tânără.
Iată câteva trucuri simple:
1. Nu-ţi încărca tenul
Un ten excesiv machiat nu face altceva decât să îţi adauge câţiva ani în plus. Dacă ai cearcăne sau pete pigmentare, acoperă delicat cu puţin corector, în loc să foloseşti un fond de ten dens, cu putere mare de acoperire, pe toată faţă.
Alege un fond de ten fluid, care să uniformizeze culoarea pielii, dar fără să o încarce. Cu cât pielea ta este mai naturală, cu atât pari mai tânără.
2. Particule strălucitoare
Cremele hidratante sau fondurile de ten cu particule stălucitoare sunt ideale pentru pielea matură.
Spre deosebire de pudra compactă, care se poate strânge în riduri şi care face tenul să pară şi mai matur, o formulă lichidă cu particule ce reflectă lumina oferă iluzia de ten luminos şi tânăr.
Ca să aplici corect fondul de ten, foloseşte un burete special, pe care să pui o cantitate mică şi pe care să o distribui uniform, pe toată faţa.
3. Pune-ţi ochii în valoare
Ondulatorul pentru gene, fardurile pentru ochi sidefate şi mascara reuşesc să dea anii înapoi pentru tine.
Cea mai simplă metodă prin care îţi poţi face ochii să pară mai mari şi prin urmare mai tineri este să îţi curbezi genele şi să aplici puţin fard strălucitor.
Cu timpul, albul ochilor nu mai este la fel de intens, ceea ce face ca privirea să pară îmbătrânită. Dacă aplici o mascara de un negru intens, albul ochilor va părea strălucitor, iar privirea tăi îşi recapătă tinereţea.
Sprâncenele sunt de asemenea foarte importante, forma lor putând să adauge sau să şteargă câţiva ani de pe chipul tău.
Sprâncenele mai groase şi mai dese sunt cele care te avantajează şi care te ajută să pari mai tânără. Le poţi face să pară mai dese cu ajutorul unui fard special pentru definirea lor.
4. Un strop de roz
Un roz neutru aplicat pe buze şi pe pomeţi redă tinereţea chipului tău şi îi oferă acea îmbujorare adolescentină. Foloseşte în catităţi mici, atât pe buze, cât şi pe pomeţi.
5. Buze apetisante
Linia buzelor se estompează uşor odată cu trecere anilor, iar buzele nu mai par la fel de ferme şi de pline, iar rujul se poate întinde, ceea ce strică cu siguranţă chiar şi cel mai reuşit machiaj.
Foloseşte un creion de contur în nuanţe neutre pentru a-ţi contura buzele, astfel încât rujul să se fixeze mult mai bine şi buzele să pară mai ferme. (Foto: iStockphoto)