Corina Dănilă este o mamă fericită și împlinită. Fiica acesteia, Rianna, a împlinit 17 ani la sfârșitul lunii decembrie și este o tânără domnișoară foarte frumoasă.
La 48 de ani, actrița este femeie care nu și-a expus viața personală. Fire discretă, acesta și-a ținut mereu copila departe de luminile reflectoarelor și de ochii presei.
În mediul online, Corina Dănilă este persoană activă, dar nici aici nu își expune fata prea des. Cu toate acestea, cu ocazia zilei de naștere a Riannei, actrița a distribuit o imagine în care cele două apar împreună.
Cât de frumoasă este fiica Corinei Dănilă. Rianna a împlinit de curând 17 ani
„Iubirea mea, La mulți ani! Fie ca toate lucrurile bune pe care le meriți să vină azi și mereu către tine. Să visezi mereu și să ajungi cât mai sus. Mama ta te iubește atât de mult, Rianna mea”, a scris Corina Dănilă în limba engleză la descrierea imaginii distribuite atât pe contul de Facebook, cât și pe cel de Instagram.
Rianna este copilul rezultat din căsnicia artistei cu omul de afaceri Norris Măgean. Divorțul celor doi a avut loc în anul 2009, pe când fetița avea doar 5 ani.
Vedeta se declară o mamă fericită. „E un copil bun, din toate punctele de vedere! Are un suflet bun, este isteaţă, comunicativă şi ne înţelegem foarte bine, suntem pe aceeaşi lungime de undă.
Deocamdată! Să vedem cum va decurge perioada de adolescenţă. Eu o încurajez şi o susţin necondiţionat în tot ce-şi doreşte să facă. Şi aşa voi face şi mai departe”, spunea Corina Dănilă cu ceva vreme în urmă, potrivit libertateapentrufemei.
La rândul ei, Rianna povestea despre relația deosebită pe care o are cu mama ei. „Mă bucur că o pot considera pe mama prietenă, pot vorbi cu ea despre orice, mă ascultă, mă sfătuieşte şi, în acelaşi timp, mă lasă liberă.
Încercăm mereu să ne facem timp pe care să-l petrecem împreună şi cel mai mult ne place să ne uităm la un film bun. (…) Pentru mine, mama este doar mama, nu este o persoană publică”, spunea copila, potrivit sursei citate mai sus.
Corina Dănilă este prezentatoarea emisiunii „Gala umorului” de la TVR 2. Este celebră ca prezentatoare a știrilor de la Pro TV, dar și pentru rolul Anei Dogaru din telenovela „Numai iubirea”. scrie fanatik.ro