Raed Arafat, Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne spune că regulile de revelion nu vor fi înăsprite. Deși, nici relaxarea lor nu este permisă.
În ciudat faptului că reprezentanții industriei ospitalității au făcut demersuri în așa fel încât să obțină aprobarea circulației până la ora 01:00 în noaptea dintre ani, autoritățile române nu vor să relaxeze deloc regulile.
“Eu ştiu că nu avem intenţia, la acest moment, să modificăm regulile şi nu ştiu de o discuţie de a modifica regulile, la acest moment, şi este logic.
Pentru că eu înţeleg HoReCa că vrea până la ora 1:00, dar este exact situaţia care o să facă oamenii să meargă la petreceri şi peste tot, la lucruri care sunt greu de controlat şi să se infecteze.
Deci eu înţeleg HoReCa, situaţia lor financiară, dar în acelaşi timp ei trebuie să înţeleagă că astfel de recomandare poate că nu este foarte bună pentru populaţia care va merge în astfel de locaţii.
Deci eu, din ce pot să vă spun la acest moment, regulile care au fost aprobate, ele rămân”, a susţinut Arafat, la un post de televiziune.
“Nu avem intenţia să înăsprim regulile, dar nu avem intenţia să relaxăm regulile. Cam aşa se pune problema”, a adăugat Arafat.
Fără petreceri și concerte la Revelion 2021
De asemenea,secretarul de stat din MAI a menţionat că de Anul Nou nu vor fi petreceri sau concerte.
“Ieşim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor, unii sunt convins că vor coborî în faţa blocului, dar va trebui să fie cu masca, pentru că asta este regula în spaţiul public. Dar nu petreceri şi nu concerte şi aşa mai departe. Acest lucru se ştie că nu va fi posibil”, a menţionat oficialul. scrie cancan.ro