Kamara a postat un mesaj emotionant pe pagina sa de Facebook.
Iata mesajul integral:
“Buna sa va fie inima, Numele meu e Kamara si sunt de 16 ani, component al trupei ALB NEGRU. Oare am voie sa mai spun asa?
Odata cu “Timpul”, am invatat sa nu mai reactionez la cald. Cumva am stat o zi in plus sa analizez bine situatia.
Dragi pamanteni, sper ca nu este o jignire ca va spun asa.
Pesemne ca traim intr-o Galaxie si unii s-ar simti jigniti ca sunt numiti “Pamanteni” si nu “Galaxieni”.
Cred ca toata problema asta cu politically corect (politic corect…suna ca naiba oricum) se duce in cealalta extreme.
Black in limba romana inseamna Negru, cel putin asa era la ultima verificare. Sebastian Coltescu, Omul cel mai pus la COLT in momentul de fata a folosit cuvantul “Negru” la un meci de Fotbal din Champions League.
Sebastian Coltescu a fost cel mult Nepoliticos si Nesabuit spunand “Ala”, dar nicicum nu cred ca a fost Rasist. Bine, nu stiu ce a fost in sufletul lui, dar faptele confirma spusele mele. Nu a spus “Negro”, care in spaniola e o injuratura, a spus “Negru”, care in engleza se traduce Black.
Ca o mica poveste, cand am ajuns in Africa, copiii imi spuneau pe strada: “Tubabu”, adica “Om Alb”, si fugeau. Dar nu erau rasisti. Erau doar mirati sa ma vada. Si culmea, nu sunt nici Alb si nici Negru. Am voie sa zic ALB NEGRU?
Sa ne intelegem din capul locului, cand am ales numele trupei, ideea noastra a fost sa unim Alb cu Negru. Sa fie o simbioza. Sunt prieten cu Andrei de 18 ani si am ales acest nume in mod constient si asumat pentru a spune ca Nimic nu ne desparte si ca suntem egali, chiar daca suntem diferiti.
Si poate nu ma credeti, insa nu am pornit nicio clipa la culoarea pielii. Mai mult a foat o chestiune culturala. Anul acesta am mai luat doi componenti ca noi in trupa. Ralflo & Rares si povestea trupei continua. Care trupa? Cum care trupa. ALB NEGRU, Domnule. Am voie sa spun ALB NEGRU?
Joc in Nationala Artistilor Fotbalisti (Tripla Campioana Mondiala) de 18 ani incoace si reprezint cu mandrie Tricolorul nostru, am purtat de nenumarate ori chiar banderola de Capitan. Dovada ca Romania e o Tara Multiculturala care traieste in armonie. Mai sunt iesiri din decor ca pretutindeni in lume, dar nu e cazul acum. Sebastian Coltescu nu merita acest tratament si nici noi cu el.
Am reprezentat Romania alaturi de Todomondo cu o piesa in 6 limbi diferite. Inca o dovada cat de colorata si multiculturala e tara noastra. Nimeni nu a facut asa ceva la un Concurs International de Muzica.
Ca romani am fost jigniti de nenumarate ori in Sport si nu s-a luat atitudine. Prima greseala ne revine, pentru ca niciodata nu am ripostat, ne-a fost jignita Nationala de Fotbal in nenumarate randuri si pe vremea Generatiei de Aur si acum cativa ani la Euro.
A fost jignita Simona Halep, cateva echipe de club din tara in competitile Europene, dar in afara de o stire la Tv, nicio reactie oficiala, nicio luare de pozitie.
In 2016, am facut un video in acest sens, despre un prezentator francez care a jignit Nationala noastra de Fotbal, am atras atentia si tot nimic. A fost o scantei care nu a aprins nimic in Spiritul Colectiv.
Acum e calcat in picioare Sebastian Coltescu care a gresit in alegerea cuvintelelor, nu s-a gandit pe moment de asemanarea unor expresii cu semnificatii diferite in limbii diferite. “Verdictul” meu, el nu a fost Rasist. Si o spun eu, Kamara, component al trupei ALB NEGRU, de 16 ani incoace. Am voie sa spun ALB NEGRU?
P.S. Te salut, Dan Negru ❤
Te Salut, Mihai Albu ❤”, a scris Kamara pe pagina sa de Facebook.