Suntem în a treia lună de toamnă și ne apropiem cu pași repezi de iarnă. Deși temperaturile au fost favorabile până acum și nu au fost semne că se apropie gerul, se pare că meteorologii nu mai au vești atât de bune.
Dacă până acum anunțau temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, se pare că lucrurile s-au schimbat și iarna vrea să se instaleze. Când vom avea prima ninsoare și cât de grea va fi iarna aceasta.
Meteorologii anunță cea mai grea iarnă
Vremea în România se va schimba în curând, odată cu sosirea celui mai așteptat anotimp: iarna. Meteorologii avertizează că vom avea cea mai grea iarnă de până acum, după o perioadă în care ne-am bucurat doar de vreme bună și temperaturi anormal de ridicate. Se pare că iarna asta ar putea fi una istorică, cu temperaturi nemaiîntâlnite și cantități semnificative de zăpadă.
Meteorologii susțin că am putea fi surprinși de un episod dureros din iarnă și, deși acest anotimp a fost tot mai blând în ultima vreme din cauza încălzirii globale, nu este exclusă posibilitatea ca un val de aer extrem de rece și altul de zăpezi să ne lovească și să schimbe complet lucrurile și să dea peste cap întreaga economie.
Nu sunt excluse episoade de viscol în Ianuarie și Februarie și pătrunderi de aer rece, deși specialiștii susțineau, inițial, că vom avea o iarnă blândă. Sunt anunțate chiar și inundații acolo unde cantitatea de zăpadă va fi una mare.
„Nu se poate exclude apariția unor ierni reci, dar cel mai probabil este să avem ierni din ce în ce mai calde, cu episoade de viscol, temperaturi foarte scăzute. Chiar dacă vom vorbi despre episoade extreme scurte, impactul lor poate fi semnficativ. Nu trebuie neglijate fenomenele extreme atunci când vorbim despre încălzirea globală. Într-o iarnă caldă, este de ajuns un episod foarte scurt de viscol, care poate da peste cap întreaga economie. Aşadar, iernile geroase, cu troiene, sunt doar o amintire a generațiilor născute până în anii ’90. În ultimele două decenii, anotimpul rece a devenit din ce în ce mai blând.”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog ANM.
Conform informațiilor date de specialiștii ANM, iarna va începe la data de 26 noiembrie, deși în zonele montane, zăpada este așteptată mult mai devreme. Meteorologii estimează că prima ninsoare va cădea în București în jur de 8 decembrie.