Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Actrița nu a avut urmași și, de-a lungul timpului, a făcut mărturisiri despre decizia ei de a nu deveni mamă.
Draga Olteanu Matei a fost căsătorită de trei ori. Însă marea doamnă a teatrului românesc nu a avut copii, deși mărturisea că îi sunt foarte dragi. Actrița a declarat de multe ori că nu și-a dorit niciodată să devină mamă.
La un moment dat, însă, s-a gândit să adopte un copil.
Ulterior, Draga Olteanu Matei și-a dat seama că nu ar fi avut timp să aibă grijă de el așa cum ar fi trebuit și a renunțat la idee.
„Eu nu am vrut să fac copii niciodată. Îmi sunt foarte dragi, dar nu mi-am dorit pentru că eu cred o treabă pe care nu vreau s-o spun în public, pentru că ar fi foarte decepţionate mamele.
Dar amintesc un proverb bătrânesc foarte înţelept: Cine are să-i trăiască, cine nu să nu-şi dorească. În zilele noastre ar trebui să ne gândim la partea a doua a proverbului.
M-am gândit să adopt un copil cu mulţi ani în urmă, când nu aveam cu ce să-l ţin, dar mi-am dat seama că nu am timp să ma ocup de el”, spunea Draga Olteanu Matei.
Draga Olteanu Matei avea probleme grave de sănătate
Draga Olteanu Matei avea probleme grave de sănătate și era internată de câteva zile la terapia intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului “Sf Spiridon” din Iaşi.
Medicul şef al UPU-SMURD, prof.dr. Diana Cimpoeşu, a declarat cu doar o zi în urmă că starea de sănătate a actriței rămâne una gravă, la trei zile de la internare în Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. În ciuda eforturilor depuse de medici, actrița s-a stins din viață după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară.
„Starea pacientei este staţionară. Se află în continuare în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic. Este o pacientă extrem de fragilă, 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale.
Este o patologie complexă cardiacă, suprapusă cu o urgenţă gastrointestinală, cu patologie endocrină, o patologie cronică de foarte mulţi ani, care acum s-a acutizat prin pierderea masivă de sânge.
De aceea, după cum v-am spus de această dată, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă, starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut”, a declarat Diana Cimpoeșu. scrie cancan.ro