Zi de doliu în lumea medicală! Creatorul școlii românești de gastroenterologie, Alexandru Oproiu, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani! Tragica veste a fost anunțată pe rețelele de socializare!
Durere fără margini și doliu imens în lumea medicală românească! Alexandru Oproiu s-a stins din viață la vârsta de 90 ani!
Tragica veste a fost anunțată pe rețelele de socializare de către Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, care a ținut să aducă numai cuvinte de laudă la adresa celui care a fost cândva creatorul școlii românești de gastroenterologie.
Jinga: ”Domnul Profesor Alexandru Oproiu a plecat in Eternitate!”
”Domnul Profesor Alexandru Oproiu a plecat in Eternitate! Îi adresăm un Pios Omagiu plin de Recunoștință, pentru activitatea Medicală și Didactică!”, a scris el pe Facebook.
Ioan-Alexandru Oproiu era născut pe data de 1 decembrie 1930, în comuna Glăvile-Piteșteana, județul Vâlcea. În anul 1956 a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila – București și nu s-a lăsat până când nu a ajuns acolo unde și-a dorit!
Profesorul a fost inclusiv președinte de onoare al Societății Române de Gastroenterologie și membru în Societatea Americană și Franceză de Gastroenterologie.
Alexandru Oproiu a profesat până la vârsta de 89 de ani
Toți cei care l-au cunoscut, l-au apreciat și l-au iubit sunt șocați de tragica veste și nu își pot reveni din pierderea suferită! Pe rețelele de socializare curg în lanț mesaje de condoleanțe și pline de tristețe la adresa lui Alexandru Oproiu. Invitat în multe emisiuni de-a lungul anilor, celebrul profesor a vorbit adesea despre stilul de viață echilibrat și sănătos, fapt pentru care a profesat până la vârsta de 89 de ani.