O româncă stabilită în Belgia, din Piatra-Neamț, își pune la dispoziție locuința pentru familia medicului-erou: ”Este la nici 2 km de spitalul unde este internat”

Gest suprem făcut de o româncă stabilită în Belgia! De fel din Piatra-Neamț, Cecilia Cojocaru își pune la dispoziție locuința pentru familia medicului-erou! Femeia vrea să îi ajute pe membrii familiei lui Cătălin Denciu! Ba chiar le pune la dispoziție și o mașină, pentru a se deplasa mult mai ușor!

Vestea tragedei care a avut loc la noi în țară azi-noapte s-a răspândit foarte repede în mai multe țări! Cecilia Cojocaru, o româncă stabilită în Belgia, din Piatra-Neamț, în semn de respect pentru medicul-erou care și-a riscat viața pentru a salva pacienţii în timpul incendiului de la Spitalul Piatra Neamţ, își pune la dispoziție locuința pentru membrii familiei acestuia!

Cecilia Cojocaru: ”Îi pot lua de la aeroport și ajuta cu traducerea”
Femeia a postat un mesaj pe contul său de Facebook prin care și-a rugat toți prietenii să o pună cât mai repede în contact cu familia lui Cătălin Denciu, pentru a-i putea ajuta așa cum se cuvine! Cecilia deține un apartament cu două camere, situat la doi kilometri distanță de spitalul la care a fost transferat de urgență medicul-erou și are de gând să-l pună la dispoziție familiei acestuia pe o perioadă necondiționată!

În plus, Cecilia Cojocaru a spus că îi poate lua de la aeroport, îi poate ajuta cu traducere și, cel mai important, le poate pune la dispoziție o mașină pentru a se putea deplasa mult mai ușor!

”Rog pe cei din Piatra Neamț care ii cunoaste familia eroului de la Piatra Neamț și care a ales sa înfrunte pericolul punând mai mult pret pe viețile semenilor decât pe a lui, sa ii pună in contact cu mine in cazul in care au nevoie de cazare. Le pot pune un apartament la dispoziție cu 2 camere necondiționat pe toată durata șederii in Belgia.

De asemenea, ii pot lua de la aeroport, ajuta cu traducerea și pune la dispoziție o mașina pentru a se putea deplasa. Apartamentul se afla la nici 2 Km de spitalul unde este internat”, a scris ea pe Facebook.

Cătălin Denciu a ajuns deja în Belgia

Medicul-erou de gardă care a suferit arsuri grave în timpul incendiului de pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț a ajuns cu bine în Belgia, după ce a fost transferat încă de la primele ore ale dimineții de la Spitalul Floreasca din București! Transferul a fost realizat cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale!