Liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat, intrarea în vigoare a
“legii împotriva lenei” inițiată de parlamentari ai formațiunii și care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, transmite Mediafax.
“De astăzi, a intrat în vigoare Legea împotriva lenei. La propunerea Alianței Liberal Democrate, Legea nr. 192 modificareași completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost adoptată și a intrat în vigoare.
Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care arată că intenția majorității asistaților social de a-și găsi un loc de muncă stabil este aproape de zero”, a transmis Ionel Petre, într-un comunicat de presă.