Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu pot fi amânate, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul din 6 decembrie ar putea fi amânat pentru începutul anului viitor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, de asemenea, că o decizie privind o eventuală carantinare a Capitalei şi a judeţelor cu incidenţa peste 3 trebuie să vină în urma unei propuneri a experţilor, dar a precizat că nu a auzit o astfel de propunere.
Referitor la un lockdown la nivel național, președintele a menționat că, în acest moment, nu se discută despre o astfel de măsură.