Pentru a ne putea bucura de o recoltă bogată, la vița de vie sunt necesare unele lucrări înainte de îngheț.
Astfel, potrivit celor mai mulți viticultori, tăierile de toamnă sunt sfinte și vor influența producția următoare. Vița de vie este o liană asupra căreia trebuie să se intervină anual. Altfel, vegetația și fructificarea s-ar menține doar la vârf, iar strugurii formați ar fi de dimensiuni mici.
Toamna, la o lună după recoltare, la vița de vie se aplică tăieri de rodire. Această operațiune este de maximă importanță și are scopul de a regla procesele de creștere și fructificare pentru sezonul următor. Această tăiere de rodire trebuie efectuată în perioada repausului fiziologic al viței de vie. Așadar, începând de la căderea frunzelor toamna și până la dezmugurit primăvara.
Dacă tăierile se fac în lunile de iarnă, trebuie lăsată o încărcătura de rod mai mare cu 25-30%. Aceasta va fi corectată primăvara în functie de pierderile de muguri de rod din cauza înghețului. Astfel, când temperatura scade sub -18°C, peste 70% din ochiuri nu rezistă şi mor. Totodată, se recomandă și izolarea termică a viţei de vie pentru a feri de îngheț rădăcinile.
Cum se curăță vița de vie toamna
Unica soluţie capabilă să apere viţa de vie de îngheţ este protejarea acesteia. Primul pas care trebuie făcut este să scoateţi tufele de pe spaliere și să le curăţaţi. De asemenea, se înlătură rămăşiţele de vegetaţie şi se prelucrează cu soluţie de suflat de cupru.
Viţa de vie trebuie înclinată şi apropiată pe cât de posibil de suprafaţa solului. În niciun caz nu o lăsaţi în poziţie verticală, chiar dacă o înfăşuraţi în folie. Se recomandă de asemena ca butaşii să fie acoperiţi cu pământ umed, pe care să-l strângeţi dintre rânduri. Dacă luați pământul din apropierea viţei, rădăcinile acesteia vor rămâne neprotejate şi ar putea îngheţa.
Totodată, tufele se acoperă cu peliculă neagră sau cu saci din plastic, deoarece permit pătrunderea aerului şi a umezelii fără a se forma condens. Abia după această etapă urmează acoperirea cu pământ. O altă soluţie este să acoperiţi tufele cu un material organic uscat (frunze sau paie), apoi cu peliculă şi cu pământ. E foarte important ca măsurile de protejare să se facă înainte de primele îngheţuri.
Cum se fac tăierile de rodire
Această acţiune este necesară, deoarece ea nu numai că va asigura o recoltă bogată, dar va și prelungi viaţa tufelor. Însă această procedură trebuie să fie făcută corect, deoarece în caz contrar puteţi vătăma viţa de vie. Cel mai indicat este să faceţi curăţarea viţei de vie toamna. Acest proces are loc în două etape şi într-o ordine strictă. În prima etapă se înlătură lăstarii tineri aflaţi la o înălţime mai mare de 50 cm. Lăstarilor aflaţi mai sus de această limită li se taie vârfurile şi mlădiţele laterale.
A doua etapă se desfăşoară după căderea frunzelor şi înainte de venirea gerurilor mari, de sub -3°C. În această etapă se taie lăstarii mai mari. În acelaşi timp pe ramurile principale se lasă 10 ochiuri, iar pe lăstarii din partea de jos doar 4. După asta butaşii se scot de pe spaliere şi se înclină spre pământ în direcţia creşterii lor. După care se fixează şi se acoperă cu peliculă, urmând paşii descrişi anterior.
Astfel, dacă veți respecta corect pașii cum se curăță vița de vie toamna, anul viitor veți avea, garantat, o recoltă bogată. Spor la treabă!