Mama Georgianei a trecut prin clipe grele după ce tatăl fiicei sale nu a lăsat-o să meargă la înmormântare așa că a recurs la un gest extrem.
Mama Georgianei, tânăra de 20 de ani care a fost găsită fără suflare în curtea unei foste fabrici, la patru zile de când a fost dată dispărută, nu a putut ajunge la înmormântarea fiicei sale, astfel că a recurs la un gest extrem, la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Femeia a lăsat un mesaj de adio, iar mai apoi și-a pus capăt zilelor.
Mama Georgianei n-a putut să față durerii și a recurs la un gest extrem
Georgiana, o tânără de doar 20 de ani, s-a luptat luni în șir cu o depresie severă, iar de patru zile a dispărut fără urmă, până sâmbătă, 10 februarie, când cineva a găsit trupul ei neînsuflețit în curtea unei fabrici vechi. Familia ei a fost distrusă la aflarea veștii, în special mama ei care a recurs la un gest extrem, la scurt timp după ce fiica ei a fost condusă pe ultimul drum.
Din cauza unui scandal în familie, mama Georgianei nu a fost prezentă la înmormântarea tinerei, astfel că, măcinată de durere, a lăsat un mesaj de adio pe internet și mai apoi și-a pus capăt zilelor.
„Dragul meu copil nu am putut să-mi iau rămas bun de la tine. Mi-ai lăsat un gol imens în inimă, ca mamă.
Dumnezeu să te primească în împărăția Lui. Te iubesc foarte mult draga mea fată, golul ce mi l-ai lăsat în inima mea o să-l am pe viață. Eu ți-am fost și mamă și tată. Cu mine ai ținut legătura dintre părinți tăi în ultimul an! Îmi pare rău ca nu am să vin la mormântare din cauza tatălui tău! Dar te am aici în inimă toată viața mea dragă mea fetiță. Somn lin spre cer puiuțu lui mama”, este mesajul mamei Georgianei, potrivit Antena 3 CNN.
Georgiana a fost găsită moartă, la patru zile de când dispăruse de acasă
Potrivit primelor informații oferite de sursa menționată anterior, la locul tragediei au fost găsite doar câteva obiecte personale ale tinerei și niște bani, iar pe corpul ei nu a fost identificată nicio urmă de agresiune.
Autoritățile iau în considerare varianta de sinucidere, având în vedere că tânără trece printr-un episod destul de grav de depresie.