Acuzat că a bulversat ordinea de drept a Bisericii prin atacuri repetate la adresa ierarhiei bisericești, Daniel Balaş a fost caterisit în luna mai a acestui an. Fostul preot, care are o comunitate uriaşă pe reţelele sociale, a continuat cu şi mai multă îndârjire seria dezvăluirilor despre înalţii prelaţi din BOR.
Daniel Balaș este, în prezent, şofer pe tir în Anglia, după ce a părăsit parohia din localitatea constănţeană Ivrinezu Mic.
Anul trecut, după ce a fost reclamat că pildele şi sfaturile lui sunt prea libertine, Daniel Balaş a fost suspendat de la slujire. Între timp, preotul a decis să-şi dea demisia. Tot atunci a început şi seria dezvăluirilor despre mai-marii Bisericii. BOR a demarat o anchetă internă, care s-a finalizat cu caterisirea preotului. Decizia de caterisire a fost emisă în luna mai a anului 2022.
Balaş nu are nimic din comportamentul unui preot obişnuit, iar acesta este unul dintre motivele pentru care a devenit extrem de popular în rândul tinerilor. Un alt motiv este, cu siguranţă, faptul că îmbină în mod iscusit teologia cu psihologia.
Daniel Balaș, preotul rebel care propovăduieşte învăţătura lui Hristos pe TikTok
Daniel Balaş susţine că ţelul suprem al fiecărui om ar trebui să fie propria-i fericire. Şi asta pentru că atunci când omul este fericit, este capabil să aducă fericire şi în sufletele celor din jur.
Fostul preot nu încurajează mersul la biserică, nici postul, nici spovedania, nici canoanele, nici abstinenţa de la relaţiile sexuale înainte de căsătorie, nici viaţa dusă în lipsuri şi, în general, nimic din ce încurajează restul preoţilor.
Susţine că Dumnezeu este pretutindeni, nu este închis între cei patru pereţi ai Bisericii, aşa că poţi vorbi cu El oriunde. Mai spune şi că Dumnezeu ne vrea fericiţi şi că preoţii fac o greşeală majoră atunci când le vorbesc credincioşilor despre pedepsele divine care îi aşteaptă pentru că au păcătuit.
„Apostolii nu L-au propovăduit pe Hristos în reverendă„, este de părere fostul preot, care, frecvent, vorbeşte despre Dumnezeu din cabina tirului. Are mii de followeri pe Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube, unde postează des şi, totodată, face live-uri.
Cel mai des, fostul preot le împărtăşeşte urmăritorilor întâmplări din perioada în care slujea la Ivrinezu Mic. Balaş povesteşte multe dintre problemele cu care se confruntau enoriaşii care îi cereau ajutorul, iar genul acesta de postări strâng rapid sute de reacţii de la cei care se regăsesc în aceleaşi situaţii.
Sute de reacţii strâng aproape instantaneu şi videoclipurile în care fostul părinte interpretează cântări bisericeşti. Timbrul vocal unic şi vocea suavă se mulează perfect pe pricesnele care te răscolesc şi îţi aduc lacrimi în ochi.
Daniel Balaş dezvăluie cât te costă să ajungi preot
Recent, fostul preot a dezvăluit că a plătit 70.000 de euro pentru a ajunge preot și a explicat în ce au constat aceste cheltuieli. Potrivit acestuia, în timpul anilor de liceu, ar fi plătit în jur de 2.000 de euro pentru „cadourile sfinților profesori”.
„Plăteam 900 de lei pe lună mâncarea, dar nu o puteam numi mâncare, era ceva de nedescris. Pateuri expirate, gândaci în mâncare, păr, crunt. Ne-au mai costat cadourile sfințiților profesori.
Foarte mulți dintre preoții profesori te așteaptă la examen cu cartea lor pe care trebuie să o cumperi. Le cumperi cărțile Sfinților Părinți, care sunt plagiate, au dosare penale peste dosare penale. Ei sunt niște plagiatori ieftini, și vin la noi și ne vând gogoși și ne bagă cărțile pe care ei nici măcar nu le-au citit, dacă vrem să trecem examenul.
Când ești la parohie, încep taxele să vină. Pentru lumânări, cruciulițe, pentru Sfântul Seminar… Și de aici încep preoții și trag pe voi. Contribuții, taxe, impozite, ajutoare, icoane pictate, Bobotează, Crăciun. Sunt disperați, pentru că din salariul lor ei plătesc și taxe la stat și impozite, și lumânărar, clopotar, dascăl, de toate”, a dezvăluit fostul preot.
Daniel Balaş spune că nu regretă banii daţi, ci doar anii pierduţi care nu se vor mai întoarce. Nu regretă nici faptul că, vremelnic, a fost membru BOR: „Dacă nu treceam prin sistem poate că tânjeam toată viața”.
„70.000 de euro nu mai sunt bani în ziua de azi, și am tot viitorul înainte să îi fac și să le mai pun trei zerouri în spate. Dar niciodată nu voi mai avea timpul pe care l-am avut acolo. Niciodată nu mă voi mai întâlni cu perioada în care ai mei colegi din generală mergeau și se distrau și relaxau, iar eu trebuia să stau la seminar închis, să cânt la slujbe, pentru că așa trebuia.
Pentru că acolo doar trebuie și nu se poate face nimic. Dar nu regret nici lucrurile acestea, pentru că m-au făcut omul care sunt azi. Dacă nu treceam prin sistem poate că tânjeam toată viața”, a mai spus Daniel Balaș.
Navigare în articole