Ajunsă la 60 de ani, Maude Julien, a publicat cartea autobiografică ”Singura fată din lume”, care povestește abuzurile fizice și psihice la care a fost supusă timp de 18 ani de propriul tată.
Louis Didier, pe care autoarea în cataloghează drept nebun și alcoolic, a înfiat o fetiță de șase ani pe care a crescut-o astfel încât să devină soția perfectă.
Când a crescut, s-a căsătorit cu ea, iar în 1957 s-a născut fetița lor, Maude.
Încă din primii ani de viață, aceasta a fost supuse unor ”probe” menite să o transforme în ”supraviețuitorul perfect”, un fel de super-femeie rezistentă, fără teamă, fără emoții.
Pe când avea numai opt ani, tatăl ei o obliga să apuce un gard electric și se aștepta să nu vadă pe fața ei niciun fel de expresie a durerii.
De asemenea, obișnuia să o atârne de o stâncă înaltă ca să se obișnuiască cu teama, o obliga să bea whisky apoi să meargă în linie dreaptă și adesea o încuia într-un beci plin de șoareci ca să poată medita la viață și moarte.
Uneori, fetița era obligată să ucidă vite cu mâinile ei.
În 1972, Didier i-a permis fetiței sale să ia lecții de muzică.
Un profesor venea periodic la vila retrasă din nordul Franței, iar după trei ani, acesta i-a câștigat încrederea lui Didier, astfel că el i-a permis lui Maude să meargă în oraș pentru lecții.
Așa a cunoscut un muzician care a plăcut-o, iar la 18 ani tatăl i-a dat voie să se mărite cu el cu condiția să se întoarcă virgină după șase luni.
Așa cum era de așteptat, fata nu s-a mai întors niciodată. Didier a murit în 1981 la 79 de ani.
Fiica lui, Maude, s-a căsătorit, a născut doi copii, iar acum este bunică. Însă nu a reușit nici acum, la 60 de ani, să depășească complet traumele prin care a trecut. A făcut ani întregi de terapie, iar acum este ea însăși psihiatru.