Preotul Cătălin Moroșan s-a stins din viață după ce i s-a refuzat transferul la un spital din Capitală. Soția acestuia face acuzații dure

Preotul Cătălin Moroșan s-a stins din viață miercuri, 1 martie 2023, la Spitalul Județean Constanța. Soția acestuia este revoltată după ce i s-a refuzat cererea de a-l transfera la un spital din București.

Acesta se afla internat în secția ATI a spitalului Județean Constanța de mai bine de o lună de zile. Preotul a ajuns în stare gravă la spital după ce a ingerat o substanță necunoscută, transmit jurnaliștii de la ordinea.ro. Medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i salva viața, dar, din păcate, nu au reușit.

Cătălin Ioan Moroșan-Olari a intrat în comă profundă la sfârșitul lunii ianuarie, din cauza ingerării unei „substanțe necunoscute”.

Preotul a fost internat la secția de terapie intensivă pe data de 27 ianuarie 2023.

Soția lui Cătălin Moroșan face acuzații dure la adresa lui Teodosie

La sfârșitul anului trecut, Cătălin Moroșan a fost schimbat din funcția de administrator al centrului de tratament de la Costinești, printr-o decizie dată pe data 8 decembrie 2022, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe 11 ianuarie 2023.
Totodată, acesta a fost înlocuit din funcția de paroh al Bisericii de la Gară.

La începutul lunii februarie, atunci când Cătălin Moroșan a fost internat la ATI, soția acestuia se plângea pe rețelele de socializare că încearcă de trei zile să îl transfere la un spital din București, dar întâmpină piedici din partea medicilor: „încercăm de 3 zile să facem transferul la un Spital de Specialitate din București al soțului meu Pr. Moroșan Cătălin dar ne luptăm cu morile de vânt, avem piedici la transfer. Este dreptul meu și lupt pentru el dar Spitalul Județean de Urgență Constanța nu mi-l oferă. Rog să fie distribuită postarea mea”. Medicul Mihaela Pundiche Butcaru, din cadrul SCJU, a declarat că Mihaela Moroșan face acuzații nefondate la adresa unității sanitare.

Totodată, medicul susține că specialiștii din București nu și-au dat acordul să îl primească în spitale tocmai din cauza faptului că pacientul se afla în stare critică. „Este mare păcat ceea ce faceți din toate punctele de vedere….”, a completat dr. Pundiche Butcaru, care a mai scris că medicii își fac datoria față de pacienți, cu toate că aparținătorii aruncă cu noroi în ei.