Opt nuci pe zi vă ţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului vascular cerebral, arată un studiu realizat de cercetătorii americani de la Barcelona’s Hospital Clinic, apărut în publicaţia „American College of Cardiology“. Specialiştii citaţi de BBC News vă sfătuiesc să consumaţi nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi pentru a atenua efectele negative pe care acestea din urmă le au asupra organismului.
Nucile, mai sănătoase decît uleiul de măsline
Cercetarea a constat în monitorizarea a 24 de adulţi, jumătate dintre ei cu un nivel normal al colesterolului, iar cealaltă jumătate cu un nivel ridicat. Participanţii la studiu au primit două porţii de salam, bogat în grăsimi, şi brînză, pe care le-au consumat la un interval de o săptămînă. La una dintre porţii, cercetătorii au adăugat cinci linguriţe de ulei de măsline, iar la cealaltă, miezul a opt nuci.
Testele au arătat ca atît uleiul de măsline, cît şi nucile au ajutat la reducerea inflamaţiilor din artere care apar brusc după o masă bogată în grăsimi saturate şi care, în timp, favorizează întărirea arterelor şi cresc riscul unor boli de inimă şi al atacului vascular cerebral. Cu toate acestea, spre deosebire de uleiul de măsline, nucile au mai ajutat şi la menţinerea elasticităţii şi flexibilităţii arterelor, indiferent de nivelul colesterolului.
Tratează tulburările de ritm cardiac
Cercetătorii au mai observat că acidul alfa linoleic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburări ale ritmului cardiac. Ei i-au avertizat pe participanţii la studiu că pot mînca absolut tot ceea ce doresc, cu condiţia să consume şi nuci. „Acest lucru demonstrează că grăsimile protectoare din nuci înlătură efectele grăsimilor saturate din dietă, pe cînd o grăsime neutră, precum uleiul de măsline, nu are un rol atît de important“, afirmă Robert Vogel, profesor la University of Maryland, Baltimore.
Pentru că sînt elastice, arterele se pot întinde atunci cînd fluxul sanguin se îmbunătăţeşte. Consumul de grăsimi întrerupe producerea de oxid nitric de către „căptuşeala“ arterelor, necesar pentru menţinerea flexibilă a vaselor de sînge. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid folosit de organism pentru a produce oxidul nitric.
Pentru vegetarieni
Mai ales pentru vegetarieni, sfatul este de a combina nucile cu legume şi pîine. Nucile şi alunele pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul persoanelor vegetariene. Printre nutrienţi se numără cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine. Ca mai toate proteinele din surse vegetale, cele din nuci şi alune sînt inferioare calitativ celor animale.
Cu toate acestea, în combinaţie cu pîine, cereale şi leguminoase (mai ales soia şi linte) se poate obţine gama întreagă şi echilibrată de aminoacizi esenţiali.