Prognoza meteo actualizată. Unde va ninge și unde va ploua | Elena Mateescu: ”Acolo ninsorile vor fi predominante”
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat care este prognoza meteo actualizată pentru săptămâna viitoare, unde va ninge și unde va ploua.
”În zona montană și mai ales în zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1.400-1.500 de metri, precipitațiile sunt predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă.
Acestea sunt asociate și cu intensificări ale vântului, care pot depăși la rafală 70-90 de kilometri pe oră, în timp ce în restul țării, în zonele joase de relief, mai ales, vorbim de temperaturi ce caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obișnuit și acest lucru va fi de interes, așa cum arată și actualizările, până în jurul datei de 6 februarie, dar mai ales pentru luna ianuarie, cea mai rece lună a anului în țara noastră, vor caracteriza o vreme mai caldă.
Maximele se vor situa în următoarea săptămână în general, între 3 până la 14 grade chiar și minimele vor fi, în zonele extracarpatice, ușor pozitive.
Doar în zonele depresionare vor fi minime de până la -3… -4 grade, iar în zona montană înaltă valori mai coborî sub -10 grade, acolo unde în următoarea perioadă ninsorile vor fi predominante.
În restul țării, precipitații mai ales sub formă de ploaie și vorbim și de cantități care în partea de sud-vest, vest, nord-vest a țării, la nivel local, vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.