Adriana Bahmuțeanu e în culmea fericirii. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de americanul George Restivan, iar în curând urmează și nunta.
Adriana Bahmuțeanu a început deja pregătirile pentru cel mai important moment din viața ei de cuplu. George Restivan a cerut-o de soție din prima zi în care a cunoscut-o, iar acum cei doi se pregătesc pentru nunta de vis pe care și-au schițat-i în minte.
Au început deja să caute localuri și lăutari. Taraful lui Viorel Bogățeanu, adică finul Anamariei Prodan, le va cânta la nuntă.
„Sunt într-o lună de miere permanentă, vreau să fac o petrecere, la care să mă distrez cu toți prietenii mei, să dansam pe mese, că sunt fericită! La primăvară așa, cred că facem! Soțul vrea să facem nunta repede, ne uităm după localuri. Ginerică vrea aici că-i place în România.
Să-i cânte Viorel Bogățeanu așa o melodie din în zona Banatului că el e de acolo. Cu formația am vorbit! Vreau să mă simt bine, în jur de 100-150 de persoane vor fi. Mi-ajunge cu fițele cu fonfleurile, m-am săturat!”, a spus Adriana Bahmuțeanu.
După acest prilej de bucurie, mai vine unul. Deși are 48 de ani, Adriana Bahmuțeanu a anunțat că ar vrea să facă și nuntă și botez în același timp, semn că cei doi îndrăgostiți iau în considerare să-și mărească familia.
„Îl iau pe Viorel cu taraful și la botez! E an cu surprize ăsta! Încă nu sunt gravidă, dar urmează! Ce o vrea Dumnezeu! Poate facem nunta și botez în același timp!”, a dezvăluit bruneta.
Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit și cine vor fi nașii lor. „Avem și nași, e familia Ghilă, cel care are casa lui Will Smith din America și e tot în România, și Carmen Harra, invitata de onoare! Nu știm care e data, pentru că așteptăm de la Carmen Harra, prietena noastră din America. În funcție de ea, când vine, ne programăm nunta”, a mai spus ea.
George trăieşte în Statele Unite din 1999, lucrează în imobiliare şi are un băiat dintr-o relaţie anterioară, cu care s-a mutat la Adriana Bahmuțeanu. Se înțeleg cu toții foarte bine și abia așteaptă să își mărească familia.
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul clarvăzătoarei Carmen Harra, o prietenă comună, în urmă cu câteva luni. Pe 27 iulie, Adriana Bahmuțeanu și George s-au cununat religios.
„Ne-am cunoscut în urmă cu două-trei luni prin intermediul unui prieten comun, Carmen Harra, din California, pe care o cunosc de 14 ani. Nu pot să zic că a fost dragoste la prima vedere, pot să spun că am fost interesat de a o cunoaşte. Aşa am simţit amândoi că „It is the right thing”, este un sentiment comun şi …”, a declarat George Steven, la România TV, în luna iulie.