Medic prins în flagrant în timp ce lua mită. Şefa Secţiei de Oncologie de la Spitalul de Urgenţă din Suceava a fost reţinută pentru 24 de ore
Medicul Anca Ababneh Dumitrovici, şefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, a fost reținută în noaptea de joi spre vineri, în urma unei acțiuni de flagrant organizat de ofițerii de la Serviciul Județean Anticorupție.
Procurorii au percheziţionat inclusiv maşinile medicilor
În anul 2019, Spitalul de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost primul din România care a fost certificat oficial că a implementat sistemul de management anticorupţie. Rezultatele nu au fost însă cele scontate, din moment ce însă şefa Secţiei de Oncologie a fost prinsă luând bani de la pacienţi.
Presa din Suceava scrie că în ultimele săptămâni au circulat destul de intens unele informații cu privire la pacienți oncologici care s-ar fi plâns că li s-au cerut sume mari de bani, în schimbul serviciilor medicale.
În urma plângerilor, joi după-amiază, polițiștii DGA, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au făcut mai multe percheziții la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Suceava.
Perchezițiile au vizat ambulatoriul de specialitate, mai multe cabinete și chiar și mașini ale angajaților secției, iar în urma acțiunii, în cursul nopții, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a şefei Secţiei de Oncologie, medicul Anca Ababneh Dumitrovici.
Toamna trecută, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din timişoara a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație.
Surse din rândul anchetei susțin că medicul Marinică Gaşpar, în vârstă de 63 de ani, ar fi cerut și primit o mie de euro. Acesta era șeful secției de chirurgie de la “Institutul de Boli Cardio-vasculare”.
De asemenea, medicul Octavian Mazilu, fostul manager al Spitalului Municipal din Timișoara, a fost reținut de Direcția Generală Anticorupție la sfârşitul lunii mai, procurorii stabilind că sumele de bani pe care acesta le solicita erau cuprinse între 100 si 2.000 de lei. Șpaga era încasată în cabinetul său din spital.