Mulți s-au întrebat ce diferență de vârstă este între Jorge și soția lui, Ramona. Iată că îndrăgitul prezentator a dezvăluit acest detaliu mult așteptat de fani!
Ce diferență de vârstă este între Jorge și soția lui, Ramona
Jorge a fost invitat la emisiunea lui Cătălin Măruță, unde le-a dezvăluit telespectatorilor că între el și soția lui, Ramona există o diferență de 10 ani, ea fiind cea mai în vârstă. Vedeta a mărturisit că diferența de vârstă le-a pus bețe în roate doar din cauza faptului că lumea din jur avea păreri, dar ei nu le-au luat în seamă, astfel fructificându-și relația.
Cei doi au împreună un fiu, David, care a împlinit zilele trecute frumoasa vârstă de 5 ani. Jorge mai are o fiică din fosta căsnicie cu Alina Laufer, iar Ramona are și ea tot o fată, dintr-o fostă căsnicie, Ilinca, în vârstă de 19 ani.
„Anul acesta este magic pentru noi. E anul celebrărilor, dacă aș putea spune. Ne-am făcut planuri pentru niște vacanțe special pentru că eu fac 40 de ani, soția mea face 50, Ilinca face 20, Karina face 14, iar David a făcut 5. Dar a venit războiul, unde să te mai duci acum?
Noi am avut și avem în continuare o poveste foarte interesantă, eu și soția mea. Mulți au bârfit-o. Dar, când găsești un om care te înțelege din cap până în picioare, când ți-e bine și când ți-e rău, când simți o conexiune puternică, nu mai contează ce spun ceilalți. Nu mai contează nimic. Noi am ales să ne trăim viața în universul nostru. Nu ne-a interesat niciodată ce spun ceilalți. Nu mă mai interesează demult dacă fac bine sau rău în ochii altora”, a explicat Jorge în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Jorge nu-și imagina că destinul îl va lega de Ramona
Relația dintre Jorge și actuala parteneră de viață, Ramona, a început ca una de business, dar destinul i-a legat pe viață unul de celălalt, deși vedeta nu-și imagina acest lucru atunci când s-au cunoscut:
„Impedimentul este doar în mintea și în preconcepția noastră. Inițial am avut o reținere, însă viața mi-a demonstrat că am făcut cea mai bună alegere și, după ani de zile conștientizezi că nici măcar nu a fost alegerea ta, ci așa a fost planul divin. David bătea din picior acolo unde era el și ne șoptea: „Haideți fraților, combinați-vă că vreau să vin.
Relația noastră a fost una de business la început. Nici nu se punea problema de a fi împreună, dar să ne mai și căsătorim. Uite că am ajuns unde nimeni nu credea că vom ajunge, cu mai multă iubire, respect și recunoștință că ne-am întâlnit și am creat o familie. Cred că iubirea necondiționată și respectul stau la baza unei relații solide”, a mărturisit Jorge pentru Click!