Cine ar fi fost amanţii Elenei Ceauşescu: “Se întâlneau numai la Olăneşti”

Relația dintre Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu ascunde mai multe mistere decât ar fi crezut oricine. De abia acum, detalii surprinzătoare ies la suprafață.

Numele lui Nicolae Ceaușescu, dar și al soției sale, Elena Ceaușescu au rămas în istorie și nu e de mirare.

Secretele bine ascunse ale Elenei Ceaușescu
Dacă în perioada comunismului nici că s-a vorbit despre relația lor, iată că acum, la mai bine de 30 de ani de la moartea lor, nenumărate detalii au ieșit la suprafață.

Poate mulți nu știu, însă despre Nicolae și Elena Ceaușescu se spunea că erau niște persoane cărora nu le plăcea igiena prea mult. Mai exact, aceștia erau mai mereu neîngrijiți, iar gurile rele spuneau că nici nu miroseau prea bine.

Părerile sunt însă împărțite, pentru că alte persoane spun că cei doi erau extrem de atenți la detalii. Menajera soților Ceaușescu spre exemplu povestea la un moment dat că Elena Ceaușescu avea grijă să se epileze pentru soțul ei și să se pregătească pentru fiecare seară specială, din timp.

”Da, se epila. Orice femeie care vrea să arate bine se epila”, a declarat Suzana Andreias, menajera soților Ceaușescu.

Elena Ceaușescu și pasiunea pentru parfumurile franțuzești
Mai mult de atât, aceeași sursă spunea că Elena Ceaușescu iubea parfumurile franțuzești, însă le folosea cu măsură.

Dincolo de relație celor doi însă, s-ar părea că Elena Ceaușescu mai avea și alte pasiuni ascunse. În volumul intitulat ”După 14 ani – Sosia lui Nicolae Ceauşescu se destăinuie”, Burlan a dezvăluit un detaliu mai puțin știut.

Acesta a povestit un moment în care un medic ar fi mângâiat-o ușor pe Elena Ceaușescu, iar aceasta nu ar fi părut deloc deranjată de cele întâmplate, deși soțul ei se afla la doar câțiva metri depărtare.

”În timp ce urcau pe scări, cel care mi-a povestit scena a văzut cum doctorul a mângâiat-o uşor pe fund pe Tovarăşa”, spunea acesta.

Și nu este prima oară când acest subiect a fost adus în discuție. În 2011, generalul Nicolae Stan a vorbit și el despre infidelitatea Elenei Ceaușescu, într-un interviu acordat pentru evz.ro.

Deși era extrem de apropiată de soțul ei, Nicolae Ceaușescu, se pare că fosta primă doamnă a mai avut și alte curiozități. Una dintre ele ar fi fost chiar cu academicianul Ioan Ursu.

Cu cine se întâlnea Elena Ceaușescu la Olănești
Cei doi erau însă vigilenți și se întâlneau doar la Olănești, în casa de oaspeți a partidului. Nimeni nu a înțeles vreodată de ce a ales Elena Ceaușescu o astfel de locație, cert este că povestea nu a fost chiar una atât de bine ascunsă.

Anumiți ofițeri de încredere din jurul ei știau ce se întâmplă acolo și aveau grijă ca informațiile să nu se răspândească.

”Da, a avut legături intime strânse cu Ioan Ursu (academician, specialist în fizică atomică n. r.) şi, aşa cum am precizat, cu încă doi, care trăiesc şi nu este frumos să îi pomenesc. Erau întâlniri dese cu mai mulţi tovarăşi.

Eu v-am spus doar ceea ce ştiu sigur. Se întâlneau numai la Olăneşti. La casa de oaspeţi a partidului. Nu ştiu de ce îi plăcea ei acolo.

Ştiau câţiva ofiţeri de încredere din jurul ei (angajaţi de-ai mei), ştiau cei care supravegheau şi păzeau obiectivul respectiv şi, desigur, şoferul Vasile”, a spus acesta, pentru evz.ro.

Mai mult de atât, Nicolae Stan a mai dezvăluit că Elena Ceaușescu a avut legături și cu alți tovarăși de la conducerea partidului, însă acesta a preferat să nu dea numele lor, având în vedere că mulți dintre ei încă erau în viață la momentul interviului acordat în 2011.