Survivor a adus numeroase surprize, chiar dacă a început de numai câteva zile. Maria Constantin a fost deja eliminată, deși și-a dorit mult să mai rămână în competiție pentru a demonstra ce poate. Iubitul ei a avut o primă reacție după eliminarea faimoasei.
Ce spune Robert Stoica despre plecarea Mariei Constantin de la Survivor
Din păcate pentru ea Maria Constantin nu a mai rămas la Survivor, fiind prima faimoasă care a părăsit competiția. Odată cu ea a plecat și Gheboasă, care a decis de bună voie că nu mai poate rămâne în joc.
Puțină lumea știe că artista și-a amânat nunta pentru a putea participa la celebra emisiune de la Pro TV. Și-a dorit enorm de mult să mai rămână, dar publicul a decis să o trimită acasă, după ce a fost propusă spre eliminare de către Ionuț Iftimoaie.
În momentul în care a fost eliminată, artista a dezvăluit că a învățat destul de multe într-un timp scurt și că se bucură de întreaga experiență. ”Mă bucur că poate am fost de folos cu ceva. Asta este, mă duc acasă, la familie”, spunea Maria Constantin după ce a fost eliminată de la Survivor România.
Iubitul ei a vorbit pentru prima oară după eliminarea artistei. ”După ce a plecat, am văzut că îmi este greu fără ea. Obișnuința…am stat 3 ani de zile numai împreună”, a spus Robert Stoica, logodnicul Mariei Constantin, la Pro Tv. El a mărturisit că îi pare rău, pentru că s-a văzut clar că Maria a regretat enorm că a plecat.
În emisiunea de la Pro tv a fost prezent și un bun prieten al artistei, care a făcut declarații.
”E foarte liniștită, pentru că în sfârști a putut să-și facă un duș, să doarmă, să-și spele părul, lucru de care a dus cel mai mult lipsă. În același timp e tristă pentru că părăsește competiția.
Își dorea să-și demonstreze ei că poate mult mai mult și, ulterior, celor care o urmăresc”, a adăugat Florin Burescu.