Fetița lui Mihai Morar a fost operată de urgență, în urma unei pneumonii severe. Omul de radio vorbește despre cele mai delicate momente trăite de familia sa, la finalul anului 2022, după ce fiica lui, Roua, a ajuns de urgență pe masa de operație. În primul podcast Fain & Simplu din noul sezon, el face dezvăluiri neștiute despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat mezina familiei.
Momente grele în familia prezentatorului Mihai Morar. Fata cea mică a vedetei, Roua, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, luna trecută, din cauza unei complicații, apărute în urma unei pneumonii. Prezentatorul de la Radio Zu și-a petrecut sărbătorile de Crăciun în salonul unui spital, împreună cu soția și cele trei fiice, după ce mezina a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fiica lui Mihai Morar, pe masa de operație, înainte de Crăciun
Totul a început când Roua a fost diagnosticată cu pneumonie, afecțiune pentru care fetița a urmat un tratament cu antibiotic, însă, din nefericire, starea ei s-a agravat. Micuța a ajuns la Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii Marie Curie din București, acolo unde, după investigații medicale, doctorii au decis să o opereze de urgență, pentru drenarea lichidului din plămâni.
„Cred că de la moartea bunicilor mei, n-am primit un mesaj mai dureros decât ăsta”, povestește Mihai Morar, despre momentul în care a aflat că fiica lui va fi operată.
„Neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele”
„Cu 4 zile mai devreme, vorbeam dacă să meargă sau să nu meargă la prima ei serbare de la grădiniță, iar acum diagnosticul era de pneumonie cu acumulare mare de lichid. Roua și mama ei sunt urcate în ambulanță, traversează tot orașul și ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. Mi se părea că e prea mult pentru un copil, într-o singură zi. Roua nu văzuse vreun salon de spital sau vreo cameră de gardă până la vârsta ei. Ambulanțele erau doar niște jucării din camera ei, în niciun caz o realitate, numai că realitatea era mai dură de atât.
La Marie Curie am aflat ce o așteaptă pe Roua. Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au hotărât să o opereze pentru ai drena lichidul din plămâni. Nu știu când v-ați simțit voi neputincioși ultima oară, dar neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele”, povestește Mihai Morar.
În tot acest timp, Mihai Morar se afla la Oradea, acolo unde, împreună cu echipa de la Radio Zu, plecase pentru campania „Orașul faptelor bune”. După numai o zi, prezentatorul a fost nevoit să se întoarcă la București, pentru a fi alături de familia lui.
„Roua a fost operată, tratată și salvată într-un spital de stat, fără niciun telefon, fără nicio intervenție”
Zilele care au urmat au fost unele extrem de delicate pentru vedetă și familia lui. Intervenția nu a fost deloc una ușoară, iar recuperarea a necesitat internarea micuței în spital. Din acest motiv, Mihai Morar și întreaga lui familie s-au văzut nevoiți să petreacă Crăciunul în salonul spitalului.
Cum au salvat-o medicii pe fetița lui Mihai Morar
Într-un episod special al podcastului său, „Fain & Simplu”, Mihai Morar a povestit cum viața fetiței sale, Roua, a fost salvată de medicii de la spitalul unde aceasta a fost dusă cu ambulanța.
„Roua a fost operată, tratată și salvată într-un spital de stat, fără niciun telefon, fără nicio intervenție. Pacienta s-a numit Roua Morar, nu fiica lui Morar. Știu că e la modă să dărâmi sistemul de sănătate, și așa șubred, dar în sistemul de Stat există oaze de umanitate, cum e locul ăsta în care a fost fiica mea”, a povestit Mihai Morar, în cadrul unui podcast monolog „Fain&Simplu”, primul din noul sezon.
Prezentatorul a dezvăluit și care a fost cea mai mare frică pe care el și familia lui au trăit-o în toate această experiență neplăcută.
„Una dintre temerile noastre a fost că experiența spitalului, la trei ani, va lăsa niște urme grele pentru tot restul vieții și nu cred nici acum că subconștientul nu va reține tot acest momentul dificil. Imediat după ce s-a internat, Roua le spunea tuturor din familie, surorilor, bunicilor: „Știți ce o să mă fac eu când o să cresc mare? Doctoriță. Dar știți de ce? Pentru că vreau să îi fac bine pe oameni”, iar la externare i-a spus unuia dintre medicii rezidenți, când i-a scos cateterul de la gâtuț că atunci când va crește mare va lucra cu el. În momentul ăla am văzut ochii umezi pe chipul omului în halat”, a povestit Mihai Morar în podcastul său.