Meteorologii au schimbat iar prognoza. ANM a emis noi coduri de vreme severa

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, marti dimineata, alerte cod portocaliu si cod galben de vreme severa. In unele zone va fi viscol si va ninge.

ACTUALIZARE INFORMARE METEOROLOGICA
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10

Fenomene vizate: precipitatii moderate cantitativ, polei, intensificari ale vantului

In intervalul mentionat vor fi precipitatii moderate cantitativ, la inceput in vestul, centrul si sudul teritoriului, apoi si in celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi in restrangere spre regiunile estice si sud-estice. Local se vor acumula cantitati de apa de 15…25 l/mp si pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitatiile vor fi sub forma de ploaie in zonele joase de relief, mixte in Carpatii Occidentali, estul Transilvaniei si Moldova si predominant ninsori in restul zonei montane, unde se va depune strat de zapada. Izolat vor fi depuneri de polei. Local si temporar vantul va avea intensificari, cu viteze in general de 45…55 km/h.

AVERTIZARE METEOROLOGICA
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 22

Fenomene vizate: precipitatii insemnate cantitativ, intensificari ale vantului la munte

In intervalul mentionat in nordul Olteniei, local in Muntenia, precum si in sud-vestul Moldovei, va ploua insemnat cantitativ. Cantitatile de apa, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depasi 25…30 l/mp si pe arii restranse 40…50 l/mp.

In Carpatii Meridionali si in sudul Carpatilor Orientali, la altitudini in general de peste 1000 m, va ninge insemnat cantitativ si se va depune strat de zapada. Vantul va avea intensificari in zona inalta, cu precadere in noaptea de marti spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea si determinand scaderea vizibilitatii.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 22

Fenomene vizate: precipitatii abundente

In judetele Prahova, Buzau, Vrancea si in zona montana din judetul Dambovita vor fi precipitatii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor inregistra cantitati de precipitatii in general de peste 50…60 l/mp.

Precipitatiile vor fi sub forma de ploaie in zonele joase de relief si ninsoare la altitudini in general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zapada.