Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a venit, în această dimineațî, cu un anunț de ultimă oră. A fost emisă o alertă de vreme severă îmediată în România, în care sunt vizate mai multe județele ale țării.
Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă imediată în România, începând din această dimineață, 9 ianuarie. Așadar, mai multe județe din țară se vor confrunta cu vât puternic, care va ajunge la peste 90-100 km/h.
Meteorologii au emis un avertisment de vreme severă în România
Vremea în România continuă să fie instabilă, însă departe de valorile care ar trebui să se înregistreze în această perioadă. Dacă oamenii sperau ca meteorologii să revină cu un avertisment de ninsoare, ei bine, lucrurile nu stau așa.
ANM a emis un avertisment de vreme severă, în care mai multe județe din țară se vor confrunta cu rafale puternice de vânt, anunțul fiind valabil până la ora 14:00. La altitudini de peste 1.800 metri, în județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, vor fi semnalate intensificări ale vântului care vor depăși 90-100 km/h.
În ceea ce privește zona joasă a județelor Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și Vaslui, vântul va fi intesificat și va ajunge până la rafale de 55-65 de km/h. Fenomenul se va resimți și în județele Brașov și Sibiu, unde vântul va ajunge la rafale de 90-100 km/h, în zone de munte cu altitudini de peste 1.800 metri.
Cum arată vremea pe litoral
Avertismentul ANM din această dimineață este valabil și în zonele de pe litoralul românesc, însă doar până la ora 11:00. În județul Constanța, vântul va fi intensificat și va ajunge la rafale de peste 55-60km/h.
Ninsoarea este mult așteptată în România, însă meteorologii spun că oamenii mai au puțin de așteptat. În afară de zonele înalte de munte, în țara noastră este posibil să ningă abia după jumătatea lunii ianuarie. Până atunci, temperaturile vor continua să fie mai ridicate decât valorile normale specifice pentru această perioadă, având în vedere că ne aflăm la aproape jumătatea iernii.