Pe 5 ianuarie, ortodocşii se pregătesc pentru sărbătoarea Bobotezei când au loc slujbe speciale de sfinţire a apelor. Ajunul Bobotezei este prima zi de post din Noul An, după 11 zile în care s-au consumat preparate pe bază de carne.
„Înainte de Bobotează, avem o zi în care se ajunează, oamenii pregătindu-se astfel pentru marea sărbătoare din data de 6 ianuarie. Ajunul Botezului este o zi de pregătire duhovnicească prin post aspru pentru a preîntâmpina această mare sărbătoare a Botezului Domnului“, spune părintele Eugen Ramon Ilie, preot din Călărași.
Credincioşii ţin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineaţă Agheasmă Mare, pe care o au păstrată din anii trecuţi. Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din anul bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul de la 29 august. În tradiţia ortodoxă, Ajunul Bobotezei este zi de post, şi se spune că cel care va posti în această zi va avea noroc tot anul.
Ultima sărbătoare de Anul Nou
„Boboteaza este ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului. Este dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. Sărbătoarea cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an, se deschide cerul şi vorbesc animalele“, spun etnologii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.
Fetele pun busuioc sub pernă
Sărbătoarea abundă în superstiţii. În noaptea de Ajun, fetele de măritat îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa viitorul soţ. Există credinţa potrivit căreia dacă în dimineaţa de Ajunul Bobotezei pomii sunt încărcaţi cu promoroacă vor avea rod bogat. De Ajun nu sunt admise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut, nici măcar jăratic.
În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul şi opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfinţite. Superstiţia cel mai des întâlnită este cea care spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inel un fir roşu de mătase şi o un fir de busuioc, pe care le pun sub pernă. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care ce vor căsători.