Un preot originar din ALBA a trecut la cele veșnice, la doar 36 de ani. Acesta slujea la Biserica „Sf. Antonie cel Mare” din Sibiu.
Preotul Ioan Emanuel Benchea, în vârstă de numai 36 de ani, a plecat la cele veșnice, lăsând în urmă doi copii mici. Acesta slujea la Biserica „Sf. Antonie cel Mare” din Sibiu.
Acesta și-a încheiat studiile teologice în Alba Iulia, tatăl său fiind la rândul său preot la biserica „Sfânta Cuvioasa Paraschiva” din cartierul Ampoi II.
„Soborul preoților care slujesc în Ceruri a întâmpinat azi încă un rugător. Prieten bun și drag, apropiat sufletului meu, se înveșmântează de acum în veșnicie, lăsând în urma amintiri frumoase. Printre lacrimi de durere și slove scrise cu nădejde, înalț o rugăciune plină de credință pentru părintele Benchea Emanuel. Dumnezeu să îl odihnească!”, a fost mesajul scris de către un fost coleg de al său, în mediul online.
Veste tristă în prima zi a anului 2023: Biserica „Sf. Antonie cel Mare” din Sibiu a rămas fără păstor – Pr. Ioan Emanuel Benchea, de numai 36 de ani, a plecat la cele veșnice, lăsând în urmă doi copii mici. Verdict: Cancer!
Tânărul părinte a fost hirotonit și instalat ca paroh al Parohiei Hipodrom I de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pe 18 ianuarie 2016, în Duminica a 29-a după Rusalii.
„Soborul preoților care slujesc în Ceruri a întâmpinat azi încă un rugător. Prieten bun și drag, apropiat sufletului meu, se înveșmântează de acum în veșnicie, lăsând în urma amintiri frumoase. Printre lacrimi de durere și slove scrise cu nădejde, înalț o rugăciune plină de credință pentru părintele Benchea Emanuel. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris un fost coleg pe Facebook.
„Odihnă veșnica, Emanuel!!!
Generația 2001-2006 a Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Stefan” – Alba Iulia este mai săracă pe pământ dar mai bogată în cer. De astăzi are un solist bass în corul îngerilor!!!
Dumnezeu sa îți așeze sufletul în RAI, dragul nostru coleg, Emanuel Benchea!!!
Condoleanțe familiei!!!!”, a transmis și un alt coleg apropiat.
„Bunul și blândul păstor Ioan Emanuel Benchea (36 de ani) a plecat pe cea cale. Bunătatea cea firească lumina cea neapropiată luminând.
Apele s-au cutremurat și s-au întors înapoi și pustiul se va umple oarecând cu verdeață.”, a scris și Pr. Călin Sămărghițan.