Chiar dacă a ajuns la remarcabila vârstă de 93 de ani, femeia din județul Sălaj se mândrește cu o sănătate de fier.
Doamna Domnica are 93 de ani și locuiește în satul Valea Loznei, județul Sălaj. Puternica femeie se menține în formă și spune că ea face toate treburile casnice.
Însă, aceasta nu-și începe ziua până nu își bea cafeaua de dimineață.
Doamna Domnica are pui și porci, sparge lemne, cosește iarba și nu a fost niciodată la spital.
„Eu le-am crăpat! Cu securea! Le-am clădit, am pus în roabă, le-am adus aici și le-am clădit și ce să facem, asta-i viața! Mă scol dimineața, fac cafeaua, după aceea dau la porci, dau la găini, apoi mă duc în grădiniță”, a spus bătrâna.
Fiica femeii, chiar dacă este mult mai tânără decât aceasta, spune că nu s-ar putea descurca fără ajutorul mamei sale.
„Până acum s-a descurcat în toate privințele. Acum ba mai o doare aici, ba mai pe colo, dar tot face treabă. Dimineața când se scoală e fresh. Fără de ea, n-aș putea face! De câte ori nu pot să mă duc nicăieri și ea se duce și le isprăvește pe toate!”, spune Viorica Mușat, fiica femeii.
Doamna Domnica spune că Dumnezeu este cel care a ținut-o sănătoasă atâta timp. „Mă gândesc oare cum am putut ajunge la acești ani. Mi-a dat Dumnezeu sănătate și am putut lucra. N-am fost niciodată la spital!”
În satul Valea Lonzei s-a născut și cel mai longeviv om din România, care a murit la vârsta de 147 de ani, conform realitatea.net.