Gabriela Cristea are parte din nou de probleme. De această dată, fiica ei, Victoria a fost cea care s-a simțit rău. Conform mărturisirilor făcute de vedetă pe contul personal de socializare, totul a început acasă.
Fiica Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda a avut stări repetate de vomă. Atât vedeta cât și soțul ei, Tavi Clonda, au intrat în panică și au decis să meargă de urgență la spital.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ajuns la spital cu fiica lor
Ajunși acolo, cei doi au aflat că Victoria a făcut o indigestie, iar medicii i-au administrat tratamentul necesar pentru a o putea stabiliza. Momentul a fost însă unul cât se poate de delicat pentru vedeta noastră.
“Am fost cu Victoria (n.r. la spital), care a avut niște episoade de vomă. A făcut o indigestie și mă speriasem foarte tare. Ideea este că Victoria a mers și a fost super curajoasă, a trebuit să facă chiar un antivomitiv intravenos.” , a povestit Gabriela Cristea, pe contul personal de Instagram.
Din fericire, spune vedeta, medicii nu au internat-o pe cea mică. Astfel, după ce tratamentul a fost finalizat, cei trei au reușit să se întoarcă acasă.
În ceea ce privește starea de sănătate a acesteia, pentru că a primit nenumărate întrebări din partea urmăritorilor, Gabriela Cristea a decis să aducă și câteva precizări.
Fiica Gabrielei Cristea este încă slăbită
Vedeta a dezvăluit că în prezent fiica ei se simte bine, însă este în continuare apatică și slăbită. Tot răul spre bine, spune aceasta care speră ca în următoarele ore, fiica ei să își poată reveni și să se reîntoarcă la activitățile ei zilnice, precum mersul la grădiniță.
Dacă nu va fi momentul însă, cel mai probabil cea mică va rămâne în continuare acasă, sub observați, a mai completat aceasta, vizibil îngrijorată de starea de sănătate a fiicei sale.
“Victoria se simte super bine, a venit acasă. Încă e un pic apatică, pentru că e slăbită, dar important e că am pus-o pe picioare. Probabil mâine, dacă se va simți bine, va merge la grădi, sau dacă nu, o s-o mai ținem o zi acasă.”, a mai dezvăluit soția lui Tavi Clonda.