Horoscop până la finalul anului 2022. Previziuni speciale pentru toate cele 12 semne zodiacale, începând de la Berbec și până la Pești. Urmează trei luni dificile pentru unii dintre nativi. Apar schimbări pentru care nu erau neapărat pregătiți, dar pe care vor fi nevoiți să le accepte în viața lor.
Horoscop general pentru octombrie, noiembrie și decembrie
Află ce ți-au rezervat astrele pentru ultimele trei luni din an în funcție de zodia în care te-ai născut. De departe norocoșii finalului de an sunt nativii zodiei Scorpion care vor cunoaște schimbări benefice în viața lor.
Zodia Berbec – ultimele trei luni din acest an vin pentru nativii zodiei Berbec cu descoperiri în plan personal. Aveți ocazia să descoperiți cine ține la voi cu adevărat și cine ar trebui înlăturat din viața voastră. Profitați de această revelație!
Zodia Taur – urmează o perioadă foarte interesantă pentru cei născuți sub semnul zodiacal al Taurului, atât din perspectiva relațiilor personale/sentimentale, cât și din punct de vedere profesional. Veți înflori cu adevărat, iar ceilalți vor fi uimiți de transformarea voastră.
Zodia Gemeni – spre final de an, nativii zodiei Gemeni vor reuși să deslușească un mister care i-a chinuit o bună bucată de timp. Este vorba despre ceva ce le va influența parcursul în următorii ani.
Zodia Rac – nativii zodiei Rac vor începe să pună preț pe părerile celor din jur. Multă vreme nu au băgat în seamă sfaturile persoanelor apropiate, dar acum simt nevoia tot mai mult să se consulte cu cei dragi, ceea ce nu este neapărat rău.
Zodia Leu – leii vor înțelege că nu tot ceea ce aud este adevărat și că nu ar trebui să plece atât de mult urechea la sfaturile rudelor. Fiecare să-și vadă de treaba lui! Mergeți pe drumul pe care vi l-ați proiectat, nu vă lăsați influențați.
Zodia Fecioară – pentru nativii zodiei Fecioară se anunță o perioadă fabuloasă din punct de vedere financiar. Banii nu vor mai fi o grijă pentru voi de acum înainte.
Zodia Balanță
Balanțele strâng bani pentru un obiectiv măreț care poate fi realizat doar cu ajutorul unor resurse financiare însemnate. Partea bună este că unii nativi au șanse să câștige o sumă importantă până la finalul acestui an.
Zodia Scorpion – pentru cei născuți în zodia Scorpion urmează trei luni încununate cu succes pe toate planurile. Acești nativi vor simți că înfloresc. În sfârșit cele mai mari vise ale lor vor deveni realitate și le va fi greu să creadă că totul este aievea.
Zodia Săgetător – astrele vă sfătuiesc să încercați să percepeți piedicile de pe parcurs ca pe niște provocări care vă vor duce pe culmile succesului. Tot ce apare la muncă, ori în relația de cuplu și vă pune în dificultate, este spre binele vostru.
Zodia Capricorn – calculează-ți bine forțele înainte de a te lansa în activități noi care îți vor mânca tot timpul liber. Astrele te sfătuiesc să nu ignori semnele de oboseală pentru că vei da de probleme dacă nu ai grijă de tine.
Zodia Vărsător – pentru nativii zodiei Vărsător urmează un pas important în viață. Poate fi vorba despre o ascensiune în carieră, sau despre o schimbare în relația de cuplu, poate chiar o căsătorie.
Zodia Pești – nativii zodiei Pești vor găsi, până la finalul acestui an, o cale de a-și exprima propria creativitate, dar care să le aducă și satisfacție. Urmează lucruri frumoase pentru cei născuți în zodia Pești.