Exclusiv! Victor Slav, peste măsură de emoționat. Gestul fiicei sale, Sofia, l-a făcut să îi dea lacrimile: „Nu pot descrie ce am simțit în acel moment”

Vedeta si-a sarbatorit fiica in urma cu cateva zile, Sofia implinid deja 6 anisori.

Victor Slav i-a pregătit o surpriza de zile mari Sofiei de ziua ei de naștere. Chiar daca fetiță are munți de jucării și o garderoba impresionanta, vedeta i-a pregătit în primul rand un cadou pe care și-l dorea enorm, însă cel mai important a fost faptul că i-a organizat o petrecere surpriza cu un invitat pe măsură.

Surpriza uriasa facuta de Victor Slav pentru Sofia, de ziua ei

„Când am fost să o iau să sărbătorim, știa că asta urma să și facem și era foarte curioasa să afle unde mergem. Ea își dorea foarte mult să se întâlnească cu prima ei prietena, pe care o „știe” de când s-au născut și cu care are amintiri încă de când aveau doi ani și jumătate, a declarat Victor Slav pentru kanald.ro.

Sofia si-a revazut prietena cea mai buna: „Nu îmi vine să cred că are 6 ani, trece timpul așa de repede!”

Nu s-au mai văzut de un an. Diferența de vârstă intre ele este doar de o săptămână, Sofia fiind mai mare. Am știut că își dorește foarte tare să o reîntâlnească și am făcut în așa fel încât să o iau cu noi și pe prietena ei, să își serbeze ziua împreună.

Am organizat o petrecere surpriza cu tort, cu jucăriile pe care și le-a dorit ea. Nu îmi vine să cred că are 6 ani, trece timpul așa de repede!

Fiecare clipa petrecuta împreună o trec în sertarul amintirilor frumoase. Îmi vine în minte însă un moment minunat. Eram doar noi, mi-a luat mana și a pupat-o și mi-a spus „Te iubesc, tati!” Nu pot descrie tot ce am simțit în acel moment, am fost în culmea fericirii și voi purta în suflet acest moment toată viața, alaturi de toate celelalte, a povestit emoționat Victor Slav.