Dublă tragedie: copilul s-a înecat în piscină, iar mama și-a pus capăt zilelor

O dublă tragedie a avut loc în Dâmbovița. Un copil de doar cinci ani s-a înecat în piscina din curte, iar mama sa, după șocul suferit, a decis să își pună capăt zilelor și a fost găsită fără suflare la scurt timp de la producerea tragediei care i-a dat lumea peste cap.

Tragedie de proporții
Un copil de 5 ani din Găești s-a înecat în piscină, chiar acasă, în timp ce se afla în grija mamei sale. Miercuri, polițiștii au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat, iar echipajele au ajuns la fața locului imediat.

Se pare, însă, că medicii nu au mai putut face nimic pentru copil și au constatat decesul. Astfel, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Când a femeia a văzut că fiul ei a murit, s-a panicat și a fugit de acasă. A plecat spre câmp, fără a da vreo explicație, din cauza socului pe care l-a suferit când specialiștii i-au dat vestea groaznică.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină situată în curtea locuinţei. Din nefericire, a fost declarat decesul copilului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Zeci de angajați din Poliție, jandarmi, pompieri, membri ai familiei și oameni din localitate au plecat în căutarea ei, dar nici urmă de femeie. Aceasta plecase fără telefon, cu hainele ude și, în final, în jurul orei 3.00 dimineața, mama copilului înecat a fost găsită spânzurată pe câmpul din spatele casei în care locuia.