Bătaia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a șocat o țară întreagă. La scurt timp după ce doi foști soți au ajuns la Poliție, a apărut și filmarea în care se vede clar cum se lovesc fără milă. Anamaria Prodan a ales să vorbească despre ce s-a întâmplat de fapt înainte de altercație și care a fost mărul discordiei.
De la ce a pornit bătaia dintre Reghe și Anamaria
Dacă până acum câteva luni Laurențiu Reghecampf era soarele Anamariei Prodan, așa cum chiar ea îl numea, iată că astăzi cei doi au ajuns să se lovească fără milă și să își spună cuvinte grele. Antrenorul de fotbal ar fi mers băut la reședința celor doi de la Snagov, unde a luat-o la bătaie pe fosta soție, care bineînțeles a ripostat și nu s-a lăsat călcată în picioare. Chiar ea a povestit ce s-a întâmplat de fapt.
„Cred că cine îl sfătuiește, o face foarte rău. Există imagini filmate, de la A la Z, le-am dat și aseară la poliție. Finul meu a făcut filmarea, de frică să nu esclaladeze scandalul. Aceasta filmare începe cu mine când îi arătam câte sute de articole sunt despre noi și să terminăm povestea, dar el mă înjura, cu mâinile la spate, mândru de el. Ceea ce se vede este un bărbat mic care mă lovește, iar el se duce și dă declarații că nu m-a lovit.Faptul că te duci și faci așa ceva, iar eu nu dau în el ca într-un străin. Pe mine nu are cum să mă băta nimeni, dar mi-am adus aminte că este tatăl copiiilor mei. De-a lungul relației noastre am avut momente în care plângeam pe stradă, în intersecție, că nu știam ce să fac ca să salvez căsnicia. El mă șantajează cu înregistrări de acum 3 ani, când îl amenințam eu cu imaginile cu amanta.
El este în țară de o săptămână, dar n-a sunat deloc copilul să vină să-l vadă. El face totul doar pentru presă. A venit să aducă o invitație la botez fostului nostru naș, care stă lângă noi. A stat acolo, dar am înțeles că îi era frică să intre. Dacă e treaz, nu are curaj nici să respire în fața mea. Probabil a văzut că nu sunt acasă și a intrat prin spate. Bona i-a spus să pelce, dar nu a vrut. A venit peste Bebeto ca să-l ia și să plece cu el, iar cel mic i-a spus că nu vrea să plece. Bona m-a sunat. L-am întrebat de ce a venit? Să terorizeze copilul? A urmat o serie de înjurături. I-am spus că sun la poliție, iar el a plecat la petrecere.
Când a venit acasă i-am văzut mașina șoferului, același om care mi-a pus microfoane în casă la îndemnul lui Reghecampf. L-a sunat și a ieșit, a făcut 3 pași și ne-am oprit în locul în care au început filmările. Mi-a dat o palmă, un pumn, l-am rugat să nu mai dea, dar nu puteam sta cu mâinile în sân. Eu nu-l mai recunosc„, a declarat Anamaria Prodan pentru realitatea.net.
Imaginile video pot fi văzute AICI.
Laurențiu Reghecampf, primele declarații după bătaie
Laurențiu Reghecampf a oferit prima reacție după ce s-a bătut în plină stradă cu Anamaria Prodan. Totul s-a întâmplat vineri seară, după ce antrenorul lui Neftchi Baku a mers la casa din Snagov în care stă fiul său, Bebeto.
„Eu nu voi înceta vreodată să lupt pentru fiul meu, însă nu-l voi obliga să fie alături de mine pe perioada programului pe care l-a stabilit instanța.
El constituie o prioritate pentru mine și înțeleg să-l protejez, să nu-l introduc în discuțiile dintre mine și mama lui. Cunosc la ce presiuni este supus din partea mamei și nu doresc să-l expun.
Tăcerea mea și faptul că nu ies să vorbesc public se datorează iubirii pe care i-o port lui Bebe. Eu nu o voi jigni niciodată pe mama copilului meu. Avem un copil minor, iar el suferă teribil din cauza acestei povești. Și nu este normal să fie rănit din pricina comportamentului niciunuia dintre părinți”, a declarat Laurențiu Reghecampf, potrivit Gândul.