Calendar ortodox 23 septembrie 2022. Biserica Ortodoxă prăznuiește în această zi Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, în timp ce slujea la templu, că soția sa Elisabeta, înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan.
Sărbătoare pentru credincioși ortodocși, 23 septembrie 2022
Este zi de sărbătoare pentru credincioșii ortodocși când Biserica Ortodoxă prăznuiește Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, în timp ce slujea la templu, ca soția sa Elisabeta, înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan.
Sfânta Tradiție spune că nașterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Zaharia, fiind înaintat în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil, și din acest motiv a rămas mut până la punerea numelui fiului sau.
Sfântului Ioan, Biserica i-a închinat șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.
Alți Sfinți sărbătoriți în Calendarul Ortodox de vineri, 23 septembrie 2022
Vineri, 23 septembrie 2022, Biserica rânduiește zi de post pentru credincioșii ortodocși. În afară de prăznuirea Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, tot în această zi se face pomenirea unor mari sfinți ai Ortodoxiei. Astfel se face pomenirea: Sfinților Mucenici Andrei, Ioan, Petru și Antonie, a Sfintei Mucenițe Raida, fecioara, a Sfintelor Cuvioase femei Xantipa și Polixenia, a Sfântului Mucenic Nicolae Pantopolitul și a Sfântului Mucenic Ioan din Conita.
În această zi de post, aprinde o lumânare și citește, după Rugăciunile Începătoare, Rugăciunea specială, făcătoare de minuni, închinată Sfântului Ioan Botezătorul:
Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre. Amin.
Până la finalul lunii septembrie 2022, în Calendarul Ortodox sunt prăznuite trei sărbători cu cruce neagră, una după alta: 26 septembrie -Sfântul Domnitor Neagoe Basarab; Sfântul Ioan Evanghelistul, 27 septembrie – Sfântul Antim Ivireanul și 28 septembrie – Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul.