Regele Charles al III-lea și-a luat rolul în serios și deja a început să facă primele schimbări care vizează Familia Regală Britanică. Fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a a devenit rege imediat după trecerea acesteia în neființă. După ce a anunțat că ceremonia de încoronare a sa va fi una restrânsă, iată ce s-a aflat despre planurile generale ale acestuia.
Prima mare schimbare pe care o face Regele Charles al III-lea
Regele Charles al III-lea a anunțat că vrea să modifice legislația britanice astfel încât consilieri de stat să fie doar membri activi ai familiei regale. Consilierii de stat sunt cei care pot prelua rolul de locțiitor al suveranului în cazul în care acesta are, de exemplu, probleme de sănătate și nu poate participa la evenimente sau întâlniri oficiale.
Înainte de moartea Reginei, aceste roluri erau îndeplinite de Prințul de Wales, Ducele de Cambridge, Ducele de Sussex și Ducele de York.
Acum, conform Actului de Regență din 1937, soția monarhului (Camilla) și cei patru adulți în ordinea succesiunii la tron (prinții William, Harry, Andrew și prințesa Beatrice) pot fi delegați drept consilieri de stat la întâlniri oficiale, însă Regele vrea să schimbe legea.
Cine îi va ține locul Regelui în caz de nevoie
Charles al III-lea își dorește ca, în caz de nevoie, să fie înlocuit, la evenimente sau întâlniri oficiale, doar de către membri activi ai Familiei Regale Britanice. În aceste condiții, va putea fi delegat în numele suveranului doar Prințul William, întrucât Prințul Harry a renunțat la atribuțiile regale, la fel și prințul Andrew și prințesa Beatrice.
Este important de menționat că se întâmplă foarte rar să fie nevoie ca cineva să-i țină locul monarhului. Anul acesta, în primăvară, când Regina începuse să dea semne de fragilitate și se simțea rău, a fost înlocuită, la deschiderea sesiunii parlamentare, de către Prințul Charles și Prințul William.
Un alt aspect important anunțat de către Regele Charles al III-lea vizează ceremonia sa de încoronare. Monarhul plănuiește o ceremonie de încoronare mai modestă decât a fost cea a mamei sale din 1953. Potrivit unor surse de la Palat, Regele își dorește ca ceremonia să reflecte lumea modernă și să fie mai scurtă și mai puțin costisitoare.
În mod normal, încoronarea noilor monarhi britanici are loc la un an distanță de la accederea la tron, în semn de respect pentru monarhul decedat.