Preotul Visarion Alexa este implicat într-un scandal de zile mari de când s-a aflat că a agresat o enoriașă. Lucrurile merg din rău în mai rău pentru fostul duhovnic, având în vedere că ies la iveală detalii impresionante. Mai multe femeie și-au făcut curaj și au mărturisit că și ele au fost victimele acestuia.
Visarion Alexa ar fi avut mai multe victime
O nouă victimă a preotului Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală a rupt tăcerea și a vorbit despre experiența pe care a avut-o ea cu bărbatul. Femeia a dorit să își păstreze identitatea anonimă, așa că a cerut unei alte femei să îi publice povestea pe contul ei.
Vezi și: Reguli stricte pentru preotul Visarion Alexa. Ce îi este complet interzis parohului
Femeia a mărturisit că, în cazul ei, știe că a fost un viol în adevăratul sens al cuvântului, dar nimeni nu a luat-o în seamă. Deși a făcut plângere la biserică, cei de la conducere i-au zis că așa procedează el cu toți enoriașii și așa își manifestă el dragostea față de aproape. De atunci, nu a mai mers la biserica unde profesează el, dar a trăit cu mare teamă și a rămas cu sechele de atunci.
“Și eu am trecut prin chilia părintelui Alexa. Sunt una dintre victime. La mine abuzul a fost viol, aș putea spune. Eram blocată, mă rugam la Sfântul Mina să se termine, că avea icoana în chilie. Eram bulversată. Îmi zicea că nu înțeleg Biblia, poate citesc vechiul testament (regele David) și “dragostea” față de aproape.
Am reclamat, dar preotul respectiv mi-a spus că așa îmbrățișează părintele. Așa cum? Cu pantalonii desfăcuți? M-am închis în mine, nu am mai mers să mă spovedesc. Doar foarte puțini au știut, că nimeni nu m-ar fi crezut”, scrie victima.
Preotul se consideră nevinovat
Visarion Alexa este într-un conflict mare și riscă să ajungă după gratii. Bărbatul se află acum sub control judiciar pentru 60 de zile si i-a fost interzisă activitatea la biserică. Între timp, are loc o anchetă, pentru a se stabili toate detaliile.
Mai multe femei au de gând să facă plângere si vin cu informații noi. Totuși, preotul se consideră nevinovat si spune doar că așa își arată el dragostea față de aproape.