Cătălin Botezatu, critică acidă pentru ținutele purtate de Carmen Iohannis la funeraliile Reginei: „Inadmisibil”

Cuplul prezidențial al României a fost prezent la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, iar Prima Doamnă a României, Carmen Ioahnnis, a stârnit un nou val de comentarii în spațiul public, în urma ținutelor alese.

Klaus și Carmen Iohannis au participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, organizate luni, 19 septembrie, alături de alți șefi de stat. Cei doi și-au prezentat condoleanțele cu privire la moartea Suveranei, îmbrăcând ținute sobre, de doliu.

Cătălin Botezatu a criticat ținutele purtate de Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Cu toate acestea, Prima Doamnă a României se află din nou „sub lupă” în privința alegerii sale vestimentare, după ce designer-ul vestimentar Cătălin Botezatu a ținut să precizeze câteva aspecte care ar încălca protocolul pentru un astfel de eveniment. Se pare că niciuna dintre ținutele cu care s-a afișat Carmen Iohannis nu a primit „undă verde”. Una a fost aleasă pentru priveghi, iar cealaltă pentru funeralii.

În primul rând, potrivit lui Botezatu, rochiile purtate de Carmen Iohannis ar fi avut un decolteu mult prea adânc pentru contextul prezentat. De asemenea, creatorul de modă a subliniat și că una dintre piesele vestimentare în sine nu a fost croită corespunzător, deși lungimea a fost aleasă corect.

Totodată, Cătălin Botezatu a fost de părere că pălăria Primei Doamne a României nu a fost potrivită, iar părul ar fi trebuit să fie prins.

Carmen Iohannis a optat, pentru funeraliile Reginei Elisabeta, pentru o rochie din catifea neagră, lungă până la gambe, cu croială de tip A și cu linia decolteului rotundă. Prima doamnă a accesorizat ținuta cu o pereche de pantofi negri, în timp ce capul a fost acoperit cu o pălărie cu voaletă.

Potrivit informațiilor apărute în presă, rochia poartă semnătura unui designer român, care i-a creat lui Carmen Iohannis și ținuta purtată la dineul liderilor străini de la Palatul Buckinghamm, care a avut loc duminică. Aceasta din urmă a constat într-o rochie simplă, neagră, ușor cambrată în talie și cu mâneci trei sferturi, cu care Prima Doamnă a României s-a prezentat și la priveghi.

Ce a declarat Cătălin Botezatu despre ținuta lui Klaus Iohannis
La polul opus, vestimentația președintelui Iohannis a fost apreciată de creatorul de modă. „Rochia de catifea are un decolteu mult prea mare. Inadmisibil! Un decolteu mult mai mic, de tip Jackie Onassis, ar fi fost mult mai portivit contextului. Nici pălăria nu e deloc potrivită. Lungmea rochiei este corectă, dar ciorapul este mult prea mat. Iohannis, în schimb, este impecabil.

În cazul celei de-a doua rochii, nu s-a respectat lungimea mânecii. Este o rochie foarte prost lucrată, are peste tot cute din cusătură, trage din toate cusăturile posibile, parcă e șifonată. Decolteul este nepermis unei astfel de ceremonii. Părul trebuia obligatoriu strâns și nu lăsat desfăcut! E inadmisibi!”, a fost opinia lui Cătălin Botezatu, potrivit click.ro.