Aproximativ 500 de lideri şi demnitari din Regatul Unit şi din lume au asistat luni, 19 septembrie, la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Printre aceștia, și numeroase capete încoronate. Regina Margrethe a II-a a Danemarcei este cea mai veche suverană din Europa, iar prezența ei a fost statuară. Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei și Regina Rania a Iordaniei au impresionat și ele cu rafinamentul lor. Au dat o lecție de femininate și de eleganță, chiar dacă au purtat haine cernite.
Printre capetele încoronate care i-au adus Reginei un omagiu, pe ultimul său drum, s-au aflat regina Buthanului, împăratul şi împărăteasa Japoniei (Masako și Naruhito), regele Belgiei Philippe şi regina Mathilde, regele Willem-Alexander al Olandei şi regina Maxima, regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi regina Letizia, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi regina Rania, Prințul Albert de Monaco și soția lui, Prințesa Charlene de Monaco.
Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei și Regina Rania, la funeraliile Reginei
Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei și Regina Rania a Iordaniei au impresionat și ele cu rafinamentul lor. Au dat o lecție de femininate și de eleganță, chiar dacă au purtat haine de doliu. Au avut capul acoperit cu o tocă cu voal fin, machiaj impecabil, rochii midi, pantofi cu toc și accesorii discrete.
Luni, 19 septembrie, va rămâne o zi istorică. Regina Angliei, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a fost înmormântată în capela din Castelul Windsor. Suverana își doarme somnul de veci alături de tatăl ei, Regele George al VI-lea, Regina Mamă, sora ei, Margaret, şi soţul ei, Prinţul Philip. Pe lespedea de marmură a mormântului ei va fi gravat: „Elizabeth II 1926-2022”. Familia Regală va mai ţine doliu încă o săptămână, până la 26 septembrie.
Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco, „pact” de rang înalt
Presa din Franța a scris că Prințesa Charlene ar primi de la soțul ei 12 milioane de euro anual. Și asta pentru că Albert, în vârstă de 64 de ani, ar face tot posibilul pentru a o ține pe Charlene (44 de ani) „alături de el la evenimente publice”, asta după ce soția sa ar fi lipsit aproape un an din preajma prințului de Monaco, invocând motive de boală. „Prințesa nu s-a întors cu orice preț”, scrie revista Voici. „Aceasta l-ar fi pus soțul ei să semneze un contract ultra-confidențial.”
Printre condițiile enumerate în contract figurează condiția ca Albert să-i plătească lui Charlene „12 milioane de euro pe an”, se arată în Voici. „Prințul Albert ar plăti o sumă stabilită prințesei, astfel încât ea să apară alături de el la evenimente publice”, scrie și varianta „Paris Match” din Belgia. La funeraliile Reginei Angliei, cei doi au schimbat gesturi de afecțiune și nu au mai fost distanți, ca la alte apariții publice.