Ce se va alege de bijuteriile Reginei Elisabeta a II-a. A lăsat în urma sa o colecție impresionantă

Regina Elisabeta a II-a a lăsat în urma sa o colecție impresionantă de bijuterii. Regretata Regină a fost mereu o apariție plăcută și elegantă, cu ținute bine alese pe care le accesoriza cu bijuterii unicat. Acum s-a aflat ce se va întâmpla cu ceasurile, perlele și bijuteriile Reginei Elisabeta a II-a care a trecut la cele sfinte.

Cui îi vor rămâne bijuteriile Reginei
Una dintre curiozitățile oamenilor care au apreciat-o pe Regina Elisabeta a II-a sunt legate de bijuteriile sale, cui vor rămâne acestea, cine se va bucura de ele. Probabil mulți s-au gândit că Ducesa de Cambridge, Kate Middleton este norocoasa, dată fiind relația frumoasă pe care o avea cu Regina, însă nu este așa.

Se spune că soția Prințului William era de departe preferata Reginei care i-a fost alături încă de la începutul relației cu acesta.

Colecția de bijuterii a Reginei Elisabeta a II-a conține peste 300 de piese, printre care diademe, coliere, coroane, cercei și brioșe, evaluate la 110 milioane de dolari.

Potrivit portalului The International Business Times, una dintre cele mai luxoase bijuterii ale regretatei regine este o tiară pe care a primit-o de la regina Maria de Tack, în 1893, când s-a căsătorit cu regele George al V-lea.

Nu se știe încă cine va moșteni toate bijuteriile Reginei, vom afla cu toții după ce va fi deschis testamentul său, însă bijuteriile din colecția privată a reginei au fost transmise din generație în generație, și se consideră că piesele prețioase vor intra în posesia Regelui Charles al III-lea și a soției lui, Regina consoartă Camilla. Totodată o parte dintre bijuterii vor ajunge și la Ducesa Kate.

“Nu cunoaștem fiecare detaliu despre proprietatea tuturor bijuteriilor regale și este probabil să nu avem acum multe informații detaliate despre moștenirea lor. Testamentele regale sunt sigilate, așa că nu ne putem uita la acele documente pentru îndrumare”, a spus Lauren Kiehna de la The Court Jeweller pentru Page Six Style.

Unde sunt ținute bijuteriile Reginei
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public de la surse regale, o mare parte din colecția de bijuterii a Reginei, care face parte din Bijuteriile Coroanei va rămâne expusă. Colecția se află în Turnul Londrei și este compusă din broșe, diademe, cercei și alte piese unicat.

Se vehiculează că o parte dintre aceste bijuterii vor ajunge la Prințul William și la fiica sa Charlotte, precum și la Ducesa de Cambridge, însă sosirea Regelui Charles al III-lea la tron ar putea schimba soarta bijuteriilor de lux. Rămâne de văzut ce soartă vor avea bijuteriile, în funcție de testamentul Reginei.