Simona Halep s-a operat la doar câteva zile după divorț. Ce intervenție a suferit sportiva

Simona Halep trăiește cea mai grea perioadă a vieții sale. Celebra sportivă a trecut printr-un divorț greu și a fost asaltată din toate părțile de presă și oamenii care o iubesc. Se pare, însă, că acum are planuri mari de viitor chiar și singură și ia în calcul posibilitatea de a deveni mamă.

Simona Halep a anunţat, luni, într-o postare pe Instagram, că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nas, din cauza problemelor de respiraţie. Ea a mai spus că va avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a-şi relua activitatea fizică.

“Salut! După cum unii poate ştiaţi, m-am chinuit în ultima perioadă cu problemele la nas şi lucrurile s-au înrăutăţit în timpul verii, mai ales la Washington. Această problemă nu mă lăsa să respir şi lucrurile să înrăutăţeau noaptea, când nu puteam respira deloc pe nas. Singurul mod prin care putea fi rezolvată această problemă era o intervenţie chirurgicală. Doctorul Daniel Popescu este cel care a efectuat-o şi a folosit această oportunitate pentru a face şi o intervenţie estetică. De asemenea, vreau să mulţumesc şi medicului anestezist, dr. Uleia Alex. Totul a decurs foarte bine. Voi avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a face efort fizic. Ne revedem curând pe terenul de tenis!”, a scris Simona Halep, într-un Story publicat pe contul său de Instagram.

Simona Halep nu a mai evoluat din 29 august, când a fost eliminată în primul tur la US Open.

Halep, surprinsă la o clinică de fertilizare
Halep a șocat pe toată lumea cu divorțul de Toni Iuruc, care a venit după trei ani de iubire. Cei doi ar fi trebuit să se căsătorească religios în luna Noiembrie, dar se pare că s-au separat după aproape un an de la cununia civilă. În tot acest timp nu au fost protagoniștii scandalurilor, dar se pare că nu au mai putut continua împreună.

După separare, sportiva și-a luat lucrurile din casa unde stătea cu Toni Iuruc și a șters toate pozele în care apărea alături de acesta. Cei doi nu mai au nicio legătură, pentru că nu au avut copii împreună și nici bunuri comune, motiv pentru care divorțul a fost unul extrem de simplu.

Se pare, însă, că vedeta nu este deloc tristă, deși de două zile este din nou singură, oficial. Simona Halep a fost surprinsă la o clinică de fertilizare în vitro, la doar o zi după ce a semnat actele de divorț. A fost foarte fericită pe tot parcursul șederii, conform imaginilor surprinse de Cancan, a schimbat câteva vorbe cu o asistentă și apoi a pornit către mașină foarte fericită.

Simona vrea trei copii
Simona a mers la clinică foarte optimistă, semn că ceea ce și-a propus îi merge ca pe roate. Aceasta nu a făcut declarații despre cele întâmplate și nu a explicat ce se petrece cu adevărat, dar cert este că e bine.

Simona chiar își dorește copii și a spus acest lucru de mai multe ori. Tenismena și-ar fi dorit trei copii, dar va rămâne doar la doi, pentru că nu crede că ar avea suficient timp pentru o familie atât de numeroasă.

Dacă pot visa, eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii”, spunea Halep.