Calendar ortodox 7 septembrie 2022. Ce trebuie să facă persoanele bolnave în ajun de Sfânta Maria

Calendar ortodox 7 septembrie 2022. Sărbătoare mare pentru toți credincioșii în ajun de Sfânta Maria mica. Vezi ce tradiții trebuie să respecți astăzi și ce nu ai voie să faci. Tradiții importante pentru oamenii bolnavi, care pot scăpa acum de orice problemă.

Sfinții zilei de 7 septembrie
În fiecare an, pe data de 7 septembrie, în Biserica Ortodoxă sunt cinstiți Sfântul Mucenic Sozont, Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pangarati. Este o sărbătoare mare, care are loc chiar în ajun de Sfânta Maria.

Cei trei și-au dedicat toată viața lui Dumnezeu și au făcut mereu voia Lui. Au preferat să moară pentru credința lor, decât să renunțe la iubirea pentru Dumnezeu și să se închine la idoli. Au dus o viață plină de rugăciune și au stat departe de ispitele trupești.

În această zi mai sunt sărbătorite și:

Înainteprăznuirea Nașterii Maicii Domnului
Sfinții Apostoli Evod și Onisifor
Sfântul Evpsihie
Sfântul Cuvios Luca, al treilea egumen al Manastirii Paraul Adanc
Tradiții 7 septembrie
Pe data de 8 septembrie este sărbătorită Sfânta Maria Mică, una dintre cele mai mari sfinte. Este o sărbătoare mare, marcată de o mulțime de tradiții și obiceiuri încă din ajun. Astfel, pe 7 septembrie trebuie să respectăm mai multe superstiții pentru a întâmpina ziua cum se cuvine.

În tradiţia populară, intervalul 7-9 septembrie este cunoscut sub denumirea de „zilele sacre” sau „cercurile Sfintei Mării”. Pe 7 septembrie, cu o zi înainte de Sfânta Maria Mică, atât femeile, cât și bărbații se pregătesc de sărbătoare. Astfel, nu mai au voie să muncească sau să facă treburi casnice, pentru că bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea.

În ajunul sărbătorii, persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac cu multe arome şi stafide și să-l coacă în cuptor, pentru că are puteri miraculoase. După aceea, bolnavul trebuie să împlinească un ritual: rupe cozonacul în două bucăţi: o parte o aruncă în curtea casei, iar cealaltă o mănâncă el, după care zice: “Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!”