Ciuperci uriașe apărute în urma ploilor din ultima perioadă. “Ne e frică să mâncăm aşa ceva”

În urma ploilor puternice din ultima perioadă, au apărut ciupercile de sezon, mult așteptate de către cei care le consideră o delicatesă, precum și de cei care le culeg pentru a le vinde. O familie din județul Gorj a avut parte de o experiență inedită când a descoperit în propria gospodărie ciuperci mari, albe, care cântăresc între 1 și 3 kilograme.

Ciuperci uriașe: Ne e frică să mâncăm
Ciuperci mari și grele, de mărimea unui bostan au apărut peste noapte, după ultima ploaie, în grădina unei familii din județul Gorj. Oamenii au fost uimiți să vadă dimensiunea ciupercilor, le-au pozat, au chemat și pe alții să le vadă și să se minuneze, dar au spus că se tem să le consume.

Ciupercile arată ca niște mingi uriașe de fotbal și cântăresc între 1 și 3 kilograme. Nu este prima dată când la noi în țară oamenii descoperă ciuperci uriașe.

În 2020, un bărbat din Dej a mers cu familia la cules de ciuperci într-o pădure din Valea Ungurașului și a făcut o descoperire neașteptată. Inițial a crezut că vede niște saci albi, dar când s-a apropiat și-a dat seama că este vorba despre ciuperci cum nu mai descoperise vreodată.

Potrivit specialiștilor, aceste ciuperci, numite științific calvatia gigantea sau popular și bășica porcului, sunt comestibile și nu pot fi confundate cu unele otrăvitoare. Se pare că la maturitate, o ciupercă din această specie poate atinge chiar și 1 metru diametru.