Alocații copii 2022. Cu cât s-au majorat acestea față de luna iulie a acestui an

Alocațiile copiilor rămân și în prezent un subiect de dezbatere. România oferă, la această oră, cele mai mici alocații. Însă, această problemă se va schimba, alocațiile urmând să crească.

Cu cât se măresc alocațiile copiilor
În iulie, au beneficiat de acest ajutor un număr de 3.524.030 de copii. Cei mai mulţi fiind din Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Suceava şi Constanţa.

Alocația copii 2022. Ajutoarele de stat pentru copii, achitate în luna iulie 2022, au însumat 995,06 milioane de lei. Suma medie plătită s-a ridicat la valoarea de 282,36 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

În iulie, au beneficiat de acest ajutor un număr de 3.524.030 de copii, printre care şi în Bucureşti, dar şi în judeţele Iaşi, Suceava şi Constanţa. Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşan, în valoare de 288,06 lei, Caraş-Severin în valoare de 286,75 lei şi Timiş cu suma de 286,19 lei.

Alocaţia se acordă copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar urmează, în continuare, cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Burse elevi 2022. Bursele elevilor se vor modifica prin noile legi ale Educaţiei, anunţate de ministrul Sorin Cîmpeanu, marţi, în conferinţă de presă. În acest fel, bursa de excelenţă olimpică I internaţională va fi de 1.000 lei pe lună, în timp ce Bursa de excelenţă olimpică II naţională va fi de 700 lei pe lună.

Acestea se acordă elevilor care obţin premiile I, II, III şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei, sau la olimpiadele şcolare naţionale, organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.

Bursa profesională. Bursa profesională va fi de 300 lei pe lună. Aceasta se va acordă tuturor elevilor din învăţământul liceal profesional.

Bursa socială. Bursa socială va fi de 300 lei pe lună. Aceatsa va reprezenta o formă de sprijin pentru elevii din zonele dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile.

Bursa de performanţă şcolară. Bursa de performanta scoalara va fi de 500 lei pe lună şi va fi dată o formă de stimulare a elevilor pentru rezultate pe care le obţin la învăţătură. Bursa de performanţă şcolară se poate cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială.

Fondul pentru burse este alocat unităţilor de învăţământ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Acesta se face în funcţie de numărul de elevi de la învăţământul cu frecvenţă.

Burse studenţi. Bursele de studenți vor fi oferite de către Universitatea din România. Studenţii se vor bate pe locuri de 10.000 de lei.

Bursele elevilor în 2022
Suma alocată pentru constituirea fondului de burse al unităţii de învăţământ este de:

-400 lei pe an pentru elev din învăţământul primar;

-900 lei pe an pentru un elev din învăţământul gimnazial;

-1500 lei pe an pentru un elev din învăţământul liceal, filierele teoretică şi vocaţională;

-3000 lei pe an pentru elev din învăţământul liceal, filierea profesională.

Cuantumul alocat prin bugetul Ministerului Educaţiei pentru constituirea fondului de burse al unităţii de învăţământ se actualizează prin hotărâre de Guvern iniţiată de Ministerul Educaţiei.