Familia lui Vadim Tudor, mărturisiri șocante. Tribunul le dă semne paranormale: „Ne spune…”

Vadim Tudor a fost unul dintre cele mai controversate personaje ale României. A fost cu adevărat o persoană emblematică, care a scris istorie cu faptele sale și a rămas în amintirea oamenilor ca o legendă. La șapte ani de la moartea Tribunului, familia primește semne paranormale de la acesta.

Vadim Tudor, semne de dincolo
Au trecut șapte ani de la moartea celebrului Vadim Tudor. În tot acest timp, nimeni nu l-a uitat, cu atât mai puțin familia. Cele trei femei din viața lui se bucură de faptul că au o legătură paranormală specială cu acesta, care le tot dă semne din lumea de dincolo și le arată acestora că le este alături.

Lidia, fiica lui Vadim Tudor, a făcut câteva declarații despre cum stau lucrurile de când tatăl ei le-a părăsit. Aceasta a mărturisit că mama ei este cea care îl visează cel mai mult pe Vadim, iar acesta le dă tot felul de semne în vis. Nu le vorbește, dar le arată că este acolo și le veghează calea și le avertizează când ceva rău este pe punctul să se întâmple.

„Înainte să se întâmple ceva negativ, mama îl visează. Nu îi spune ceva anume, dar îi apare, știe că e acolo. Ne spune: uite, am început să îl visez pe tata, sigur se va întâmpla ceva. La un an după ce a murit, Jeni (n.r.: sora ei) a fost operată de apendicită. Mama îl visase pe Vadim înainte de această operație’, a declarat Lidia Vadim la Prima TV.

La un an de la dispariția lui Vadim, soția lui a trecut printr-o operație grea, iar acesta i-a apărut în vis, de parcă voia să îi dea putere pentru ceea ace avea să trăiască.

Familia este răpusă de durere
Familia este răpusă de durere de când capul familiei le-a părăsit și cu greu se descurcă fără el. Vadim Tudor era responsabil de tot și le ajuta să treacă peste orice greutate, dar acum au rămas singure, cu o mulțime de griji și sarcini.

„Mama este în suferință. Plânge și acum. Cumva, și de dor, dar și pentru că el era un sprijin pentru noi. Dacă ar fi fost în viață, ne-ar fi fost mai ușor să ducem greutățile. Suntem trei femei singure, fără capul familiei. Este mult mai greu’, a adăugat Lidia Vadim.

Lidia a declarat că ea și mama ei au fost extrem de puternice atunci când Vadim Tudor a decedat și au încercat să accepte situația, dar sora ei, Jeni a suferit cel mai mult.