Mărturii dureroase înainte de sentința lui Gheorghe Dincă. Câtă durere să mai îndure o mamă

Au trecut trei ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu și încă nu se știe, oficial, ce s-a întâmplat cu adolescenta care a fost răpită de Gheorghe Dincă. Familia ei caută răspunsuri în condițiile în care curând se va afla sentința în procesul în care Dincă este acuzat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Mărturii dureroase înainte de sentința lui Gheorghe Dincă
9 septembrie este dată la care criminalul din Caracal își va afla sentința în dosarul în care este acuzat că a violat și ucis două adolescente. Mama Alexandrei Măceșanu a declarat la Antena 3 că nu o mulțumește cu nimic gândul că Gheorghe Dincă va sta 30 de ani după gratii. Ea își dorește să afle ce s-a întâmplat cu fiica ei. Într-o înregistrare care a apărut în spațiul public, prin Gândul, Dincă neagă că ar fi ucis-o pe Alexandra Măceșanu și vorbește despre presupuse torturi la care ar fi fost supus pentru a recunoaște că le-a ucis pe cele două fete.

„El poate să putrezească în închisoare, atâta timp cât nu ştim cu adevărat ceea ce s-a întâmplat cu copilul nostru şi ce a făcut cu adevărat cu această fată, unde este şi ce s-a întâmplat cu adevărat”, a spus Tudorița Măceșanu.

Alexandra Măceșanu a apelat serviciul de urgență 112 în ziua de 25 iulie 2019, la ora 11:05, reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din municipiul Caracal.

De-a lungul întregii zile, Poliția a încercat să identifice locul în care se afla Alexandra, dar a reușit acest lucru abia în cursul nopții următoare și a putut executa un mandat de percheziție abia a doua zi la orele 6.

Proasta gestionare a cazului a stârnit revolta publică și a dus la demiterea sau demisia mai multor oficiali.

Mama Alexandrei Măceșanu crede că fiica sa trăiește
Într-un interviu exclusiv pentru Antena 3, mama Alexandrei Măceșanu a declarat că atât fiica ei cât și Luiza Melencu trăiesc și că Dincă nu le-a ucis în curtea lui. Femeia crede că fetele au fost luate și că bărbatul nu spune adevărul.

„Aceste fete trăiesc. Dincă nu le-a ucis în curtea lui. Sunt luate, dar nu spune cu adevărat de cine sunt luate fetele acestea. Nu spune adevărul. Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi în care a răpit-o pe Alexandra”, a declarat mama Alexandrei Măceșanu.

Tudorița Măceșanu spune că nu o ajută cu nimic faptul că Dincă va fi condamnat la 30 de ani de închisoare atât timp cât ea nu știe ce s-a întâmplat, de fapt, cu fiica ei.