Calendar ortodox 9 august 2022. Sfântul Apostol Matia, făcător de minuni şi mare vindecător. Cum să i te rogi pentru vindecare grabnică

Pe 9 august, este prăznuit Sfântul Apostol Matia, unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos, considerat patronul măcelarilor şi al dulgherilor. Acesta a făcut mari minuni în timpul vieţii, vindecând orbi, surzi, şchiopi şi chiar înviind morţii. A continuat să săvârşească minuni şi după trecerea la cele veşnice.

Sărbători religioase 9 august 2022

Ortodoxe: Sfântul Apostol Matia

Greco-catolice: Sf. ap. Matia; [Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), patroana Europei]

Romano-catolice: SF. TEREZA BENEDICTA A CRUCII; (Edith Stein), fc. m., patroană a Europei

Calendar ortodox 9 august 2022. Cine a fost Sfântul Apostol Matia

Sfântul Matia a fost ales în rândul celor doisprezece Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorți, potrivit crestinortodox.ro. S-a născut în Betleem, din tribul lui Iuda. A vestit Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia și Etiopia. Sfântul Apostol Matia a fost adus la Templu din porunca arhiereului Anania, pentru a răspunde acuzațiilor aduse de iudei potrivit cărora ar propovădui un proroc fals pe Iisus Nazarineanul. Pentru că refuză să-și lepede credința în Hristos, Sfântul Apostol este bătut cu pietre până îşi dă sufletul.

Pentru a nu fi acuzaţi de romani că l-au ucis pe nedrept, iudeii i-au tăiat capul cu o secure. Tăierea capului cu securea explică de ce Sfântul Apostol Matia este considerat patronul măcelarilor şi al dulgherilor.

Moaștele sale au fost aduse la Roma de împărăteasa Elena, în anul 324. O parte din ele a fost trimisă în Trier, cel mai vechi oraș din Germania. Aici, ele au fost descoperite în urma unor lucrări de restaurare a unei biserici. Ele au fost mutate în biserica abaţiei benedictine, care se va numi Sfântul Apostol Matia.

Sfântul Apostol Matia, mare făcător de minuni
Aflându-se în Macedonia, păgânii elini i-au dat Sfântului să bea otravă care ar fi trebuit să-i provoace orbire. Bând din aceasta, Sfântul nu a pţit absolut nimic, ba, mai mult, a vindecat pe alţi 250 de oameni care orbiseră din cauza acestei băuturi.

Tot cu puterea lui Dumnezeu, Sfântul Apostol a reuşit să se facă nevăzut trei zile, timp în care prigonitorii săi l-au căutat în zadar, a ieşit din temniţa încuiată şi a deschis pământul ca să îi înghită pe cei care voiau să îi ia viaţa. De asemenea, în Iudeea, a vindecat orbi, surzi, şchiopi şi leproşi.

I-a înviat pe mulţi dintre cei adormiţi pentru veşnicie. După aceste minuni şi după cuvântul propovăduit de el, mulţi păgâni şi iudei s-au convertit la credinţa creştină şi s-au botezat în numele lui Hristos.

Calendar ortodox 9 august 2022. Rugăciune către Sfântul Apostol Matia

O, mărite Sfinte Apostol Matia, în planul lui Dumnezeu tu ai fost ales să iei locul nefericitului Iuda care și-a vândut Stăpânul. Tu ai fost ales datorită vieții tale juste și chemării Spiritului Sfânt.

Obține pentru noi harul de a duce o viață justă, precum ai dus tu, și să fim chemați de același Spirit spre a servi Biserica din toată inima. Apoi după o viață petrecută în dăruire și lucruri bune fă să fim primiți alături de tine în Rai, unde să cântăm pentru eternitate mărirea Tatălui, Fiului și Spiritului Sfânt. Amin.