Sorin a murit în timp ce încerca să salveze de la înec un tânăr care a ignorat că valurile erau foarte mari și fusese arborat steagul roșu. Când a văzut că aventurierul are probleme și riscă să se înece, salvamarul nu a ezitat.
Salvamarul Sorin a fost depășit de valuri și curenți
Sorin și-a luat pluta, a intrat în apă și a început să înoate spre tânărul în vârstă de 28 de ani. Din nefericire pentru familiile și cunoscuții celor doi, valurile au fost prea mari și curenții foarte puternici.
Sub privirile îngrozite ale turiștilor, misiunea de salvare s-a transformat într-o dublă tragedie. În cele din urmă, trupurile celor doi au fost aduse la mal, iar salvatorii au început manevrele de resuscitare.
Totuși, în ciuda eforturilor depuse de medici, pentru salvamarul în vârstă de 48 de ani și pentru tânărul de 28 de ani a fost prea târziu. Decesul lor a fost constatat după zeci de minute în care au fost efectuate manevre de resuscitare.
Am pierdut un salvamar cu experiență
Conform jurnaliștilor de la Antena 3, Sorin Georgian Olariu era din Târgovişte (n.r. – județul Dâmboviţa) şi era prezent pe litoral aproape în fiecare vară, pentru a veghea din turnul salvamarilor.
Amintim că luni au fost înregistrate mai multe tragedii pe litoralul românesc, iar trei bărbați s-au înecat la stațiunile Eforie și Saturn. Altfel, în continuare puteți afla cât câștigă un salvamar pe litoralul românesc.
În ciuda riscurilor imense la care se expune aproape în fiecare zi, un salvamar ar primi în mână 2.800 lei. Salvamarii intervin adesea și pentru salvarea delfinilor eșuați pe plajele Mării Negre.
În acest context, amintim că la finalul lunii iulie, un pui de delfin a fost salvat de salvamari și ISU Dobrogea la Mamaia. Până la sosirea celor de la ISU, salvamarii au avut grijă de delfin și au făcut totul pentru a-l ține în viață.