Calendar ortodox 8 august 2022. Roagă-te acestui Sfânt pentru liniște în casa ta

Calendar ortodox 8 august 2022. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, precum și pe Sfântul Ierarh Miron. Este prima zi după marea sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului. Credincioșii ortodocși au intrat în a doua și ultima săptămână înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Calendarul ortodox al zilei de luni, 8 august 2022
În prima zi după prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, precum și pe Sfântul Ierarh Miron. Potrivit Tradiției, acest sfânt a slujit ca episcop al cetății Cizicului, în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820).

Pentru că nu a vrut să se supună decretelor date de acest împărat, prin care se cerea scoaterea icoanelor din biserici, Sfântul Emilian a fost supus la chinuri grele. A murit ca martir, alături de alți episcopi.

Aprinde o lumânare aprinsă și citește cu voce tare Troparul Sfântului Ierarh Emilian Mărturisitorul. Totodată este bine să începi ziua citind Rugăciunea zilei de luni. Roagă-te Sfântului Emilian pentru liniște în casa ta, împlinire, armonie în familie și bunăstare.

Îndreptător credinței si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Emilian, roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Alți Sfinți pomeniți în Calendarul Ortodox luni, 8 august 2022
Biserica Ortodoxă îi cinstește la data de 8 august 2022, pe Sfântul Miron, făcătorul de minuni, episcopul Cretei, Sfântul Cuvios Părinte Teodor, egumenul de la Oronon, Sfinții Mucenici Elefterie și Leonid. Totodată credincioșii ortodocși îi prăznuiesc pe cei zece sfinți pustnici din Egipt, pe cei doi sfinți mucenici din Tir, pe Sfântul Mucenic Stirachie, Sfântul Mucenic Anastasie bulgarul și pe Sfântul Mucenic Triandafil Zagoreul.

Până la Adormirea Maicii Domnului – sărbătoare marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie, fiind una dintre cele mai mari sărbători din anul bisericesc, credincioșii ortodocși așteaptă sărbătoarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului – joi, 11 august 2022.