În această zi, este prăznuit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Rosteşte, azi, rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț pentru protejarea celor săraci şi bolnavi, a văduvelor şi orfanilor.
Sărbători religioase 5 august 2022
Ortodoxe: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Greco-catolice: Sf. m. Eusignie; Sf. papă Fabian
Romano-catolice: Sfinţirea Bazilicii „Sf. Maria cea Mare”
Calendar ortodox 5 august 2022. Cine a fost Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni din județul Botoșani, iar numele său de botez a fost Ilie, potrivit crestinortodox.ro. A rămas orfan de mic de amândoi părinții și a fost crescut de bunică. A intrat în viaţa monahală din adolescenţă şi s-a aflat sub aripa protectoare a stareţului Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei și apoi al doilea patriarh al României.
După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamț, iar apoi a predat literatură română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul stareț, arhimandritul Valerie Moglan l-a tuns în monahism. Acum, primeşte numele Ioan.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Țara Sfântă. Petrece doi ani în pustiu, apoi ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoiește timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara următoare se retrage într-o peșteră. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârstă de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peștera care-l găzduise în ultimii ani de viață. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana. La începutul lunii august 1980, potrivit unei tradiții locale, conducerea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peștera mormintelor, urmând să transfere osemintele Cuviosului în gropnita de obște. Două decenii mai târziu, trupul său era intact.
Calendar ortodox 5 august 2022. Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț pentru protejarea celor săraci şi bolnavi, a văduvelor şi orfanilor
O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar, la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul, spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.
Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.
Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.
Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.
Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.